Cea de-a 22-a rundă a Ligii 1 programează astăzi două partide.
De la ora 17:30, va avea loc FC Botoșani – Sepsi OSK, partida urmând a conta pentru runda a 22-a a Ligii 1. În tur cele două formații au terminat nedecis, scor 1-1.
Echipele cu cele mai multe remize înregistrate până în prezent în acest sezon regular al Ligii 1, se vor afla față în față în Moldova. 21 dintre partidele susținute în acest campionat de botoșăneni și covăsneni s-au încheiat nedecis, OSK-ul având un egal în plus în fața băieților lui Croitoru. În ciuda acestei statistici, moldovenii stau mult mai bine în clasament, fiind cu 34 de puncte pe locul 5, la opt lungimi de trupa lui Cristiano Bergodi, care vine pe „Municipal” de pe locul 10 cu 26 de puncte.
Ambele echipe au probleme mari de efectiv, în gardă fiind însă moldovenii care nu-l vor avea între buturi pe numărul 1, Eduard Pap, fiind pozitiv la COVID-19. Nu este însă exclus ca până la startul partidei și alți jucători ai FC Botoșani să privească meciul din fața micilor ecrane, din acelaș motiv, alături și de Croitoru, care începe 2022 și suspendat.
E clar că în Moldova, covăsnenii își joacă una din ultimele șanse la play-off, victoria fiind cea care i-ar putea readuce în calcule pentru „top 6” pe băieții lui Bergodi.
Echipe probabile FC Botoșani – Sepsi OSK:
FC Botoșani: M. Contra – Brawn, Racovițan, Șeroni, Dragu – Papa, Edjouma, Tîrcoveanu – Mailat, Ongenda, FIli.
Antrenor: Marius Croitoru
Sepsi OSK: Niczuly – Aganovic, Ninaj, Mitrea, Ispas– Askovski, Păun, Gonzalez, Ștefănescu – Achahbar, Luckassen
Antrenor: Cristiano Bergodi
De la ora 20:00, la Ovidiu va avea loc Farul – „U” Craiova 1948, duelul urmând a se disputa în epilogul rundei 22 din Liga 1. În tur cele două formații au terminat nedecis în Bănie, scor 1-1.
Cele două formații au obiective diametral opuse pe acest final de sezon regular. Aflați pe locul 6 după 21 de runde, „rechinii” lui Gică Hagi țintesc un loc la „masa bogaților”, în timp ce oltenii, care pleacă în 2022 cu Nicolo Napoli la timonă, își propun să acumuleze cât mai multe puncte în cele nouă etape rămase de disputat din acest „regular” pentru a-și mări șansele în play-out de a evita retrogradarea. „Juveții” vin la Ovidiu de pe locul 14 cu 19 puncte, poziție care asigură prezența la barajul pentru menținerea în Liga 1.
Farul pleacă cu prima șansă în acest meci. Pe teren propriu dobrogenii au avut un parcurs de play-off, având 7 victorii, o remiză și două eșecuri și un golaveraj de 16-4. De altfel, cu doar 13 goluri încasate, „rechinii” au a doua cea mai bună apărare a campionatului după CFR Cluj (8 goluri). Cu un rezultat pozitiv, constănțenii rămân pe loc de play-off, iar „Regele” știe cum să-și motiveze elevii în fața unui adversar ca „U” Craiova pentru a-și atinge obiectivul.
Echipe probabile Farul – „U” Craiova 1948
Farul: Brănescu – Dussaut, Larie, Ghiţă, De Nooijer – Artean, Ciobanu, Purece – Ganea, Betancor, Sali.
Antrenor: Gică Hagi
„U” Craiova 1948: Popa – Enache, Diallo, Kovacic, Huyghebaert – Albu, Achim, Asamoah – Baeten, Compagno, Van Durmen
Antrenor: Nicolo Napoli