Lemnul compozit – Wood Plastic Compozit (WPC) – este un material hibrid care combină calitățile lemnului cu ușurința de prelucrare a materialului plastic și reușește să înlocuiască cu succes lemnul natural, fară a exista un compromis în ceea ce privește rezistența. Compus din fibre lemnoase, respectiv deșeurile generate în urma proceselor de producție ale lemnului, în amestec cu materiale plastice reciclate, WPC se dovedește a fi revoluționar și prin faptul că este un material prietenos cu mediul, realizat 100% din materiale regenerabile, rumeguș și plastic reciclat.
Relativ necunoscut pentru piața din România, cu toate că în țările din Vestul Europei, dar și de pe alte continente, ajunsese la ”maturitate”, lemnul compozit a ”prins” și în România, datorită aspectului sau asemănător cu cel al lemnului și prețul extrem de scăzut.
Lemnul compozit a fost inventat în Japonia – în 1976 – în compoziția sa intrând făina de lemn (peste 50%) şi deşeuri de mase plastice, amestec stabilizat împotriva radiaţiilor ultraviolete, a mucegaiurilor şi insectelor. Datorită structurii şi compoziţiei sale, WPC nu emite gaze toxice şi, spre deosebire de materialele fibrolemnoase care folosesc adezivi pe bază de formaldehidă, nu eliberează substanţe periculoase în mediu. WPC nu produce poluare secundară, deşeurile tehnologice putând fi reintroduse 100% în procesul de producţie.
Totuși, în România, în pofida acestor avantaje indiscutbile, profilele WPC aveau o prezență ”slabă”, iar cele existente erau de o calitate scăzută.
Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP: ”O fabrică pornită de la zero, după mai bine de 2 ani de analiză atentă a pieței”
Astfel s-a născut ideea de a ridica de la zero o fabrică destinată să ofere pieței produse WPC de calitate, durabile și ecologice în același timp.
Fabrica BENCOMP – cel mai mare producător de profile WPC din Sud-Estul Europei și zona Balcanică – și-a început activitatea din dorința Bene Internațional SRL de a închide, complet, un circuit final de reciclare prin obținerea unor produse finite, care să adauge plus valoare pe mai multe niveluri, spune Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP:
BENCOMP face parte dintr-un grup de firme cu tradiție în reciclarea și valorificarea deșeurilor de mase plastice, sticlă, electronice și ambalaje, acționarul majoritar Bene Internațional SRL activând în acest domeniu de peste 20 de ani.
”Inițial, timp de mai bine de 2 ani, au fost analizate tehnologiile existente și furnizorii de materii prime/aditivi. Abia apoi s-a luat decizia finală, iar proiectul de anvergură a devenit realitate. Cu toate că sediul social al firme se afla în localitatea Osorhei, la doar câțiva kilometri de Oradea, decizia de amplasare a fabricii la Buzău a fost una strategică”, precizează Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP.
S-a luat în calcul, pe de o parte, proximitatea față de furnizorii de materii prime principale – Buzău, București, Ploiești -, iar pe de altă parte a contat enorm în toată această ”ecuație” distanța relativ redusă până în portul Constanța.
Încă de la început, BENCOMP și-a propus să nu rămână doar un ”jucător” național, ci să devină unul internațional, targetând și piața de export.
”Astăzi – după mai bine de 9 ani de producție – profilele WPC produse de BENCOMP (din care se pot fabrica terase exterioare, garduri, placări clădiri, mobilier urban etc.), au ajuns la clienți persoane fizice și juridice nu doar din România, ci și din Bulgaria, Belgia, Spania, Anglia, Cipru, Grecia, Ungaria, Quatar, Italia, Franța sau Republica Moldova”, spune Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP.
Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP, despre misiunea companiei: ”Profile WPC BENCOMP pentru o viață!”
Misiunea companiei BENCOMP este aceea de a satisface cerințele clienților prin profesionalism, experiență și îmbunătățirea continuă a performanțelor și calității produselor oferite.
Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP, precizează că ”întreaga activitate a firmei este astfel orientată încât să poată oferi întotdeauna clienților săi garanția unei bune investiții financiare pe termen lung, unul dintre punctele centrale ale activității fiind creșterea gradului de conștientizare asupra acestui produs revoluționar – lemnul compozit – pe piața din România și, nu în ultimul rând, salvarea pădurilor autohtone prin crearea unor produse ecologice mai rezistente și mai ușor de întreținut, în timp, decât clasicul lemn”.
Fabrica de producţie a profilelor de WPC – situată în Buzău, la 100 km de Bucureşti şi 220 km de Constanţa – beneficiază de aportul unor specialişti cu experienţă îndelungată în domeniul prelucrării maselor plastice.
”Practic, BENCOMP reintroduce în circuitul economic excesul de lemn rămas in urma fabricării mobilei și mase plastice reciclate, rezultatul final fiind produse de o calitate superioară pe care le exportă atât prin Europa, cât și în restul lumii”, explică Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP.
Capacitatea de producţie a fabricii BENCOMP a crescut constant, începând cu anul 2015
Odată cu trecerea timpului, capacitatea de producţie a fabricii BENCOMP a crescut constant și, începând cu sezonul 2015, numărul de profile WPC realizate a ajuns la peste 40.
Datorită calitatății ingredientelor folosite, dar şi tehnologiei de producţie, pot fi realizate profile de înaltă calitate, perfect similare celor produse în Europa de Vest, dezvăluie Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP.
Mai mult, în afară de tipurile uzuale de profile – pentru duşumea, lambriu, stâlpi sau garduri – se pot realiza şi alte profile, la comandă, prin asimilarea extrem de rapidă a matriţelor necesare, bineînțeles, pentru cantități care să permită amortizarea rezonabila a acestor matrite.
”BENCOMP și-a propus de la bun început să performeze în acest domeniu și să devină, încetul cu încetul, cel mai căutat si apreciat producător de profile WPC, dar nu doar în Romania, ci și în Europa, capacitățile de producție fiind dezvoltate continuu în vederea optimizării costurilor. Investiția în profilele WPC produse de BENCOMP este una pe termen lung, care elimină eforturi și cheltuieli viitoare cu întreținerea, fiind o alternativă durabilă și ecologică și oferind, totodată, aspectul natural al lemnului, atât de căutat de consumatori”, menționează Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP.
BENCOMP oferă cea mai mare garanție de pe piața din România
Însă nu totul se rezumă la procesul tehnologic și la căutarea, în permanență, a celor mai buni furnizori de materii prime și aditivi de pe piața europeană pentru a oferi calitatea dorită și așteptată de clienți, iar Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP, s-a referit și la specialiștii care îi consiliază pe clienții firmei pentru ca aceștia să aleagă, întotdeauna, profilul WPC potrivit.
”Specialiștii BENCOMP oferă și cea mai bună consiliere pentru alegerea profilului potrivit de către clienți, fiind luați în calcul 3 factori esențiali – tipul, scopul si mărimea lucrării. În același timp, clienții sunt consiliați în vederea montării profilelor WPC în regie proprie sau sunt direcționați către rețeaua de montatori agreați BENCOMP pentru ca montajul profilelor să fie unul corect, fără a pune în pericol durata de viață a produsului respectiv.
De asemenea, BENCOMP oferă și cea mai mare garanție de pe piața românească – 5 ani, față de garanția legala de 2 ani obligatorie pentru produsele de folosință îndelungată – dar și un termen de viață al profilelor (montate corect) care poate ajunge până la 25 de ani, media fiind de 15 ani”, mai spune Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP.
Clienții BENCOMP își doresc ”eleganță, durabilitate și un raport bun preț-calitate”
În ceea ce privește clienții – persoane fizice – reprezentativi pentru BENCOMP, acționarul majoritat Cristina Isabela Bene realizează un ”portret” sugestiv al acestora și insistă asupra faptului că aceștia își doresc ”eleganță, durabilitate si un raport bun preț-calitate”.
”Persoană fizică cu vârsta medie 35-40 ani, cu venituri medii și peste medie. Își dorește eleganță, durabilitate și un raport bun preț-calitate. Preferă sa plătească mai mult, dar sa nu aibă probleme, în timp, cu întreținerea si mentenanța. Își dorește să aibă un produs elegant, iar faptul ca alege un produs ecologic (realizat din deșeuri de lemn si plastic) îi dă, permanent, un sentiment de împlinire a responsabilității față de mediul înconjurător”, punctează Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP.
Lista completă a produselor și serviciilor oferite de BENCOMP
Profile WPC pentru pardoseli exterioare – terase, pontoane, piste de joaca, alei pietonale, plaje pentru piscina, terase pentru restaurante, baruri.
Profile WPC pentru garduri si împrejmuiri/balustrade – profile pline și profile celulare
Unele din profilele WPC pentru garduri pot fi utilizate si pentru confecționarea de mobilier urban – coșuri de gunoi, jardiniere etc. – sau pentru confecționarea de pergole si foișoare.
Profile WPC pentru lambriuri – placări exterioare.
Consilierii de vânzări asistă clienții BENCOMP în procesul de selectare a profilelor și ajuta la realizarea calculelor de necesar de profile și accesorii.
Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP: ”Comunicarea permanentă, o altă cheie a succesului BENCOMP”
Fiind vorba despre produse revoluționare, comunicarea cu clienții este esențială, iar Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP, consideră că numai în acest fel poate fi cuantificat nivelul de satisfacție post-instalare, dar există și posiblitatea de monitorizare a comportamentului în timp al profilelor produse de BENCOMP.
”Pe de altă parte, este pus accent constant și pe comunicarea continuă cu potențialii clienți, tocmai pentru a afla care sunt dorințele acestora și care sunt eventualele probleme pe care profilele BENCOMP trebuie să le rezolve.
Pe o piață unde concurența devine din ce în ce mai dură, un alt criteriu fundamental al dezvoltării îl reprezintă monitorizarea permanentă a concurenței directe și indirecte pentru a observa din timp eventuale schimbări importante în politica lor de preț, în design-ul de produs etc”, explică Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP.
În același timp, sunt luate în calcul și alte puncte de reper care pot oferi, sintetizat, un tablou sugestiv al modului în care această ”piață WPC” se dezvoltă.
Notorietatea BENCOMP – brandul a devenit din ce în ce mai cunoscut in ultimii doi ani – rezidă din faptul ca firma a devenit producătorul local cu cea mai mare și diversificată capacitate de producție, având in portofoliu peste 70 de profile și accesorii.
”Datorită dezvoltării constante, BENCOMP – cel mai mare producător de profile WPC din Sud-Estul Europei și zona Balcanică – are și capabilitatea tehnică, logistică și, nu în ultimul rând, calitatea umană și tehnologică necesară pentru a susține contracte de colaborare cu cei mai importanți ”jucători” de pe piața românească”, mai spune Cristina Isabela Bene, acționar majoritar BENCOMP.