Horea Timiș, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad, a declarat că situația din vămile din vestul țării este tensionată, mulți români care revin în țară de sărbători fiind nemulțumiți că trebuie să intre în carantină.
Portrivit șefului DSP Arad au fost cazuri în care medicii de la vamă au fost înjurați sau chiar scuipați de persoanele care trebuie să intre în carantină. Scandalurile sunt potolite doar cu ajutorul jandarmilor.
“Se întâmplă mai ales la triaj, când se cer documente şi se face decizia de carantinare, mulţi dintre cetăţenii noştri nu sunt de acord cu decizia carantinării, cu regulile actuale şi de multe ori se manifestă şi ostil faţă de cadrele medicale. Dar avem suportul jandarmilor, poliţiştilor de la frontieră şi nu au fost situaţii care au scăpat de sub control, dar a fost acea presiune asupra medicilor”, a declarat șeful DSP Arad.
(VEZI AICI: ÎNCĂ CINCI PUNCTE DE FRONTIERĂ VOR FI DESCHISE DUPĂ AGLOMERAȚIA DE LA VAMA NĂDLAC)
Totodată, Horea Timiș susține că astfel de incidente sunt tot mai frecvente. De regulă, este vorba despre români care nu sunt de acord cu vaccinarea anti-COVID și nici cu restricțiile impuse de autorități pentru limitarea virusului.
“Da, este zilnic pe fiecare tură, nu sunt lucruri izolate, este şi o normalitate să spun, deja. Dar facem faţă, e momentul de vârf înainte de sărbători. În general, cei care reacţionează aşa sunt persoane nevaccinate care nu sunt de acord cu vaccinarea şi nici cu condiţiile restrictive care se impun persoanelor care intră în România. De multe ori, ei nu ştiu de reguli şi nu sunt de acord cu regulile”, a precizat Horea Timiş.
Din aceste motive, autoritățile au decis suplimentarea efectivelor de jandarmi de la punctele de trecere a frontierei din vestul țării, pentru a spori sentimentul de securitate.
(NU RATA: E HAOS LA VAMA NĂDLAC DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI!)
Românii care au intrat în țară duminică, dinspre granița de vest a țării, au stat la cozi enorme, timpii de așteptare ajungând la șase, șapte ore în mai multe puncte de trecere a frontierei.
Potrivit aplicației online a Poliției de Frontieră, duminică în jurul orelor prânzului, la Nădlac I și II timpii de așteptare afișați au fost de 420 de minute, iar la Petea de 360 de minute.