Un tânăr de 28 de ani din județul Giurgiu a fost răpus de coronavirus. Acesta era nevaccinat și avea comorbidități. Anunțul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Potrivit ultimului raport prezentat de GCS, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul României, 60 de pacienți infectați cu coronavirus și-au pierdut viața. Printre cei decedați se află și un tânăr de 28 de ani.
Conform GCS, acesta era din județul Giurgiu, nu era vaccinat împotriva coronavirusului și prezenta comorbidități. Decesul a avut loc pe 5 noiembrie, dar a fost raportat duminică.
(VEZI AICI: CÂȚI OAMENI A UCIS ÎN ÎNTREAGA LUME PANDEMIA DE CORONAVIRUS. NUMĂRUL ESTE HALUCINANT)
Până pe 12 decembrie, 57.696 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. Așa cum am menționat și mai sus, în intervalul 11.12.2021 (10:00) – 12.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 60 de decese, dintre care 15 anterioare intervalului de referință, (32 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
Dintre cele 60 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, unul la categoria de vârstă 30-39 ani, două la categoria de vârstă 40-49 ani, șase la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.
57 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru trei pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
(NU RATA: DOI TINERI, ÎN VÂRSTĂ DE 23 ȘI 28 DE ANI, AU MURIT DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI. AMBII ERAU NEVACCINAȚI)
Au fost raportate 15 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov și Municipiul București, înregistrate în lunile octombrie și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 45 de decese.
Din totalul de 60 pacienți decedați, 57 erau nevaccinați și trei vaccinați. Cei trei pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. Doi dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.