Theo Rose nu se abţine atunci când are ceva de spus, însă o face în stilul său caracteristic. De această dată artista a răbufnit pe reţelele de socializare, după ce a avut un schimb de replici cu un tânăr în trafic. Se pare că vedeta a fost mult mai deranjată de faptul că băiatul nu a observat cât de frumoasă este, decât de cuvintele pe care i le-a adresat.
Un şofer care a reuşit să o enerveze destul de tare pe Theo Rose a devenit subiectul glumelor pe reţelele de socializare. Artista nu iartă nimic şi le povesteşte fanilor săi situaţiile cu care se confruntă zilnic fie ele bune sau rele.
Cu câteva ore înainte de incident, artista a mers la un salon din Capitală pentru a se pregăti pentru un eveniment. Astfel make-up artistul și hairstylist-ul cântăreţei au avut o misiune importantă: Theo şi-a dorit să fie aranjată în stilul actriței Brooke Shields din Laguna Albastră. Zis şi făcut. Însă look-ul său pare că nu a fost apreciat chiar de toată lumea.
În momentul în care cei doi s-au şicanat în trafic, băiatul nu a ţinut cont nici de cine se află în faţa lui, nici de cât de frumoasă era cântăreaţa şi s-a comportat extrem de urât cu aceasta.
„M-am contrat în trafic cu un băiat și mă bombănea așa … zic ”hai, dra&$, că ești și făcut grămadă, ți-a scos-o Dumnezeu în cale pe Brooke Shields și nici nu te-ai uitat cu cine stai de vorbă. Mă și bombăneai, ca un măgar ce ești”, i-a transmis Theo Rose șoferului.
Theo Rose a fost invitată să cânte în urmă cu câteva luni, la cel mai important eveniment din viaţa lui Liviu Teodorescu. Se pare că oboseala şi-a spus cuvântul, iar artista a avut parte de un moment dificil. Mai exact artistei i s-a făcut rău în timpul spectacolului.
„Am fost onorată că (n.r. Liviu Teodorescu) și-a dorit să merg să-i cânt la nuntă. Am luat microfonul și cu voma în gât am cântat bine tot setul. Am dus foarte bine până la capăt. Ce s-a întâmplat a fost de la anxietate”, a povestit Theo Rose.
CITEŞTE ŞI: THEO ROSE ŞI ALEX LEONTE, PROBLEME ÎN RELAŢIE? ARTISTA FACE DEZVĂLUIRI: „NE CERTĂM ÎN FIECARE ZI”
Theo Rose a explicat în cadrul unui interviu faptul că momentele prin care a trecut în copilărie îi provoacă anxietate în prezent. Certurile dintre părinţii săi şi-au pus amprenta asupra sa.
„Acum, îmi controlez stările de anxietate. Am în fiecare zi. A fost greu să accept că eu am așa ceva. Am crescut cu principiul ăsta, că sunt o fată zdravănă de la țară, că pe mine nu mă sperie nimic… și nu e așa. Ești slab în fața multor chestii”, a povestit cântăreața lui Damian Drăghici.
Sursă foto: Instagram