Chirurgul MIRCEA BEURAN, totul despre simptomele tăcute ale CANCERULUI
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Trending » Alexandru Rafila: „Pregătirile pentru valul cinci să înceapă imediat. Nu cred că îl putem evita, dar să fie cu cât mai puține decese”

Alexandru Rafila: „Pregătirile pentru valul cinci să înceapă imediat. Nu cred că îl putem evita, dar să fie cu cât mai puține decese”

De: Constantin Neacșu 23/11/2021 | 18:00
Alexandru Rafila: „Pregătirile pentru valul cinci să înceapă imediat. Nu cred că îl putem evita, dar să fie cu cât mai puține decese”

Deputatul PSD Alexandru Rafila, propunerea PSD pentru funcția de ministru al Sănătății, a declarat, marți, că are în program creșterea accesibilității la testarea COVID pentru orice persoană care crede că ar putea fi infectată și a precizat că, în perspectiva valului 5 al pandemiei, trebuie dezvoltate serviciile ambulatorii, dar și „să încetăm cu medicația de acasă”.

Pregătirile pentru valul cinci trebuie să înceapă imediat. Nu cred că îl vom evita, dar trebuie să fie unul cu amplitudine cât mai mică și cu cât mai puține decese”, a atras atenţia, marţi, Alexandru Rafila, potrivit GÂNDUL.RO.

Dacă va fi învestit în funcția de ministru al Sănătăţii, Rafila își propune să crească numărul românilor care se testează pentru depistarea COVID.

Întrebat ce trebuie făcut, Alexandru Rafila a spus că primul lucru este „asigurarea accesului precoce al pacienților la servicii ambulatorii” și încurajarea oamenilor ca de la primele simptome să se prezinte la medic.

Soluțiile sunt de dezvoltare a serviciilor ambulatorii. Trebuie să ne ajute medicii de familie și atât cât se poate tratamentul de administrat corect în ambulatoriu. Să încetăm cu medicația care nu are de-a face cu infecția și care e practicată pe scară largă în România – medicația de acasă”, a mai precizat acesta. Alexandru Rafila a subliniat că, în valul 4, România a fost pe primul loc în lume privind decesele, iar unul dintre motive este legat de faptul că oamenii au mers târziu la medic.

Noi am fost pe primul loc în lume în ceea ce privește numărul de decese raportat la populație și lucrul acesta nu este întâmplător pentru că această neîncredere a oamenilor în sistemul de sănătate în general a făcut ca ei să se prezinte foarte târziu la medic și lucrul acesta trebuie să se schimbe”, a mai subliniat Rafila.

Ministrul propus pentru Sănătate a mai adăugat că are în program și creșterea accesibilității la testare.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Constantin Neacșu este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 29 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. A bifat transferul la CANCAN.RO în aprilie citeste mai mult
Parteneri
SOMODIETA, dieta inventată de Adelina Pestrițu! Așa se menține într-o formă de zile mari
SOMODIETA, dieta inventată de Adelina Pestrițu! Așa se menține într-o formă de zile mari
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Condamnat în România, sărac în Franța. Povestea extraordinară a scriitorului Eugen Ionesco: „Căutam pe jos. Am găsit 3.000 de franci
Condamnat în România, sărac în Franța. Povestea extraordinară a scriitorului Eugen Ionesco: „Căutam pe jos....
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Descoperire șocantă făcută de un instalator din Arad: A găsit cadavrul unei femei, cu mâinile legate, într-un puț
Descoperire șocantă făcută de un instalator din Arad: A găsit cadavrul unei femei, cu mâinile...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20 de ani după gratii: „N-aș putea să o urăsc”
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
„Trebuie să se oprească”. Trump spune că războiul din Ucraina este o prioritate pentru viitoarea sa administrație de la Casa Albă
„Trebuie să se oprească”. Trump spune că războiul din Ucraina este o prioritate pentru viitoarea...
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Când va fi înmormântată Andreea, fiica lui Igor Cuciuc. Familia îndurerată se pregătește să o conducă pe tânăra de 17 ani pe ultimul drum: „Andreea, vino acasă!”
Când va fi înmormântată Andreea, fiica lui Igor Cuciuc. Familia îndurerată se pregătește să o...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au dat vestea cea mare prin intermediul unui videoclip
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă:...
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Microsoft 365 Copilot a învățat limba română: Ce știe să facă
Microsoft 365 Copilot a învățat limba română: Ce știe să facă
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Adriana Bahmuțeanu îi atacă pe băieții și văduva lui Silviu Prigoană, care îi îngrădesc accesul la copiii ei:
Adriana Bahmuțeanu îi atacă pe băieții și văduva lui Silviu Prigoană, care îi îngrădesc accesul...
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai...
Metoda eficientă prin care dezaburești rapid geamul de la mașină. Trucul simplu pe care trebuie să-l știe toți șoferii
Metoda eficientă prin care dezaburești rapid geamul de la mașină. Trucul simplu pe care trebuie...
Permis de conducere FĂRĂ examen. S-a schimbat legea din octombrie 2024
Permis de conducere FĂRĂ examen. S-a schimbat legea din octombrie 2024
Am intrat în apartamentul lui George Simion. Cum arată locuința în care liderul AUR stă cu chirie
Am intrat în apartamentul lui George Simion. Cum arată locuința în care liderul AUR stă...
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Papa Francisc cere deschiderea unei anchete privind un posibil act de genocid comis de Israel în Gaza
Papa Francisc cere deschiderea unei anchete privind un posibil act de genocid comis de Israel...
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu altă meserie
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu...
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Cel mai sărac oraș din România în 2024. Chiria unui apartament costă doar 16 lei pe lună!
Cel mai sărac oraș din România în 2024. Chiria unui apartament costă doar 16 lei...
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta...
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Onur Seyit Yaran, actorul din serialul “Totul pentru familia mea”, este în România. Cum a fost surprins pe străzile din București
Onur Seyit Yaran, actorul din serialul “Totul pentru familia mea”, este în România. Cum a...
Cum trebuie să reglezi ferestrele termopan iarna, ca să nu mai pierzi căldura. Secretele unui expert PVC
Cum trebuie să reglezi ferestrele termopan iarna, ca să nu mai pierzi căldura. Secretele unui...
Locul unic din România unde au fost ascunse adevărate minuni ale naturii. Tunelurile spectaculoase din subteran duceau la uriașe comori de aur
Locul unic din România unde au fost ascunse adevărate minuni ale naturii. Tunelurile spectaculoase din...
Dan Prigoană, fratele regretatului afacerist Silviu Prigoană, a răbufnit după moartea acestuia. De ce nu se înțelegeau: „Un frustrat mincinos”
Dan Prigoană, fratele regretatului afacerist Silviu Prigoană, a răbufnit după moartea acestuia. De ce nu...
×