Ilie Năstase a fost testat pozitiv la coronavirus, iar de săptămâna trecută este internat la Institutul “Matei Balș” din Capitală. Starea de sănătate a fostului lider ATP este bună și se află, în continuare, sub supravegherea medicilor. Totuși, peste două zile, ar urma să fie externat.
După ce a revenit din Turcia, unde a fost în vacanță alături de soția sa, Ilie Năstase a acuzat simptome specifice infectării cu noul coronavirus. Un test efectuat la o clinică stomatologică i-a confirmat faptul că a contractat boala. Fostul sportiv a ajuns la spital, iar Ioana Simion a oferit, recent, detalii despre starea lui de sănătate. Dacă totul merge conform planului, ex-liderul ATP ar urma să fie externat pe 1 Decembrie.
“Totul este bine, Ilie este supravegheat foarte bine de către medici. Ia medicamentația prescrisă, se odihnește, ascultă toate indicațiile. Nu mai tușește, nu mai are febră. Stau tot timpul pe telefon cu el, ne sunăm cu videocall, și abia așteaptă să fie externat. Peste două zile, cam pe 1 Decembrie, se va întâmpla acest lucru. Nu are de ce să mai stea în spital. Oricum mai are puțin și iese din perioada de carantinare”, a spus Ioana Simion, potrivit click.ro.
După ce va ieși din spital, Ilie Năstase va merge la Constanța, dar nu va locui alături de soția sa. “Va sta într-unul din apartamentele pe care le avem. Mă feresc să locuiesc cu el până nu trec cele 14 zile, însă eu mă voi ocupa să îi duc mâncare, haine curate, medicamente și tot ce are nevoie”, a mai spus bruneta.
În final, Ioana Simion a precizat că supărările și problemele în afaceri pe care le are cu Ciprian Marica l-au slăbit enorm pe soțul ei.
“Cu adevărat, problemele de sănătate ale lui Ilie au apărut din clipa în care a aflat că Ciprian Marica i-a furat Academia de Tenis. El de-atunci nu mai este om. Scăzându-i foarte tare imunitatea, a contractat şi virusul. El de aproape o lună numai în tensiune a fost. Când am ajuns acasă din Turcia, la câteva zile a ajuns la spital. I-a scăzut foarte mult imunitatea şi sunt sigură că acest virus l-a contractat din această cauză. Până acum, Ilie nu a avut absolut nimic, nici răcit nu a fost. Brusc, COVID! El, de când a aflat, nu mai este om”, a mai spus Ioana Simion.