Competiția ”Asia Express” întinde, uneori, nervii concurenților la maximum. Aproape zilnic, aceștia sunt nevoiți să își caute cazare până a doua zi, iar, apoi, o iau de la capăt și rezolvă misiunile contratimp. Mai multe persoane, însă, s-au întrebat unde își fac nevoile, de fapt, concurenții de la ”Asia Express” de la Antena 1.
Uneori, în timpul competiției ”Asia Express”, nervii concurenților sunt întinși la maximum. Pentru că sunt contratimp și au de îndeplinit multe misiuni, concurenții intră într-o stare de ”aici și acum” și se grăbesc să ducă la bun sfârșit jocurile date în competiție. Iar în tot acest timp, aceștia depind și de mașini, deoarece trebuie să se deplaseze dintr-un oraș într-altul, pentru a găsi steagurile „Asia Express” și pentru a îndeplini misiunile.
Competiția care se întinde în mai multe țări este una dură atât pentru concurenți, cât și pentru echipa din spatele proiectului de televiziune. Filmează zilnic ore întregi, iar noaptea abia apucă să se odihnească câteva ore. Dimineața, însă, trebuie să fie ”fresh” și să ia de la capăt. Mulți telespectatori s-au întrebat unde își fac nevoile, de fapt, concurenții din cadrul competiției ”Asia Express„ de la Antena 1. Mihai Petre, Lidia Buble și Natanticu au mari probleme cu asta.
”Asia Express”, ediția ”Drumul Împăraților”, îi pune la grea încercare pe concurenți. Aproape zilnic sunt nevoiți să facă autostopul pentru a ajunge la misiuni, să găsească hrană și chiar cazare pentru noaptea respectivă. Uneori se izbesc de refuzul categoric al oamenilor, dar, alteori, concurenții au noroc și găsesc un loc unde să doarmă câteva ore, peste noapte.
Însă, unde își fac nevoile, de fapt, concurenții? Atunci când sunt în competiție, concurenții de la ”Asia Express” ar avea trei opțiuni, când vine vorba despre acest lucru. În primul rând, aceștia pot utiliza spațiul sanitar pe care îl are la dispoziție locul în care sunt cazați. Pe de altă parte, concurenții pot utiliza un wc public sau toaleta unui local, acolo unde li se permite. Pe de altă parte, o altă opțiune este natura, când se află în afara localităților.
Vezi și IRINA FODOR, CU OCHII ÎN LACRIMI LA ASIA EXPRESS! CE A EMOȚIONAT-O PE SOȚIA LUI RĂZVAN FODOR
CANCAN.RO a aflat, în exclusivitate, cine este câștigătorul celui de-al patrulea sezon ”Asia Express” – ”Drumul Împăraților”. Așa cum v-am și prezentat, echipa formată din Mihai Petre și Elwira este cea care a reușit să câștige premiul cel mare pe care competiția îl pune în joc.
Iar, după ce informația a ajuns în spațiul public, Mihai Petre și soția lui, Elwira, au primit întrebări cu privire la acest lucru. Întrebat dacă echipa formată din Mihai și Elwira Petre este marea câștigătoare de la ”Asia Express”, acesta nu a spus nici „da”, nici „nu”. Cum există un contract de confidențialitate la mijloc, coregraful nu a avut voie să dezvăluie mai multe informații referitoare în această arie.
„Nu am voie să spun prea multe despre Asia Express, mă leagă un contract de confidențialitate. Știți, se practică asemenea contracte, mai ales la emisiuni de acest tip. Doar departamentul de comunicare poate vorbi pe acest subiect. Sunt interesante speculațiile, dar cred că trebuie să vedem ce s-a întâmplat. Nu pot să spun despre zvonurile respective nimic, nici nu am ce să spun”, a spus Mihai Petre pentru Fanatik.
Sursă foto: Facebook