Unele prietenii continuă și dincolo de viața din această lume. Petrică Mâțu Stoian și Aurelian Preda au avut o legătură specială de prietenie, legătură care, cel mai probabil, continuă în ceruri. Mărturie surprinzătoare făcută de Petrică Mîțu Stoian.
”Am o legătură cu divinitatea, vreau să fiu sănătos, toate gândurile să mi se îndeplinească. În 2010 am împlinit 50 de ani, jumătatea vieții mele, mi-am propus să trăiesc 100 de ani!”, mărturisea Petrică Mâțu Stoian, în urmă cu 10 ani, când regretatul Aurelian Preda a realizat un interviu în casa artistului.
Pe lângă credința pentru Dumnezeu cea care i-a unit mai mult ca orice, Petrică Mâțu Stoian și Aurelian Preda au avut o relație specială bazată pe loialitate și respect. Cei doi artiști au legat o frumoasă prietenie și în spatele camerelor de filmat. Aurelian Preda nu lipsea de la nicio zi de naștere a regretatului Petrică Mâțu Stoian.
(VEZI ȘI:AVEM RAPORTUL OFICIAL. DE CE A MURIT PETRICĂ MÂȚU STOIAN, DE FAPT)
Fiica regretatului interpret de muzică populară Aurelian Preda a fost extrem de afectată de pierderea lui Petrică Mîțu Stoian. Anamaria Preda și-a amintit de toate momentele când artistul i-a fost alături:
”Sunt foarte tristă și șocată de faptul că marele artist Petrică Mâțu Stoian a decedat. E de necrezut, nu mă așteptam. Pe lângă faptul că reprezintă o emblemă a Mehedințiului, un mare artist, dânsul era și un prieten al tatălui meu. Au făcut evenimente frumoase împreună, au făcut emisiuni și interviuri în care se vede conexiunea și empatia dintre ei.
Au fost colegi apropiați, a fost alături de tatăl meu și în momente frumoase și mai puțin frumoase. Nu a lipsit în niciun an de la ziua tatălui meu. Mi-a fost aproape și când tatăl meu a decedat, a venit și mi-a fost aproape, lucru pe care nu pot să-l uit. Dânsul mă știa încă de mică, râdeam foarte mult cu dânsul.
Țin minte că la ultima zi de naștere a tatălui meu, unde a fost și mama alături de noi, Petrică Mâțu Stoian a fost prezent, știu că i-a făcut și un cadou tatălui meu. Chiar îi făcea complimente mamei mele și îi spunea ca e o femeie frumoasă. Sper că toți acești artiști să se întâlnească, să cânte în corul îngerilor și să ne vegheze de acolo, de sus! Nici nu știm ce este viața, Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Sper că tinerii pe care i-a ajutat să-i ducă mai departe cântecul, la toate evenimentele se aud cântecele lui, inclusiv eu le cânt. Așa va rămâne viu în amintirile noastre ca un artist emblematic.”, a marturisit Anamaria Preda pentru Star Popular.
Sursa foto: Youtube.ro