Petrică Mâțu Stoian lipsise nemotivat de la un spectacol destinat copiilor care au autism. Ce spunea fosta directoare a ansamblului din care făcea parte artistul, Oana Bică, despre faptul că acesta nu se prezentase la eveniment, deși confirmase prezența.
În anul 2013, Petrică Mâțu Stoian trebuia să se prezinte la un spectacol destinat copiilor bolnavi de autism. Deși își confirmase prezența la eveniment, pentru a cânta alături de Niculina Stoican și Mariana Ionescu Căpitănescu, acesta nu s-a mai prezzentat. Spectacolul s-a ținut la începutul lunii aprilie, fiind organizat de Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase”, în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova, Teatrul Liric ”Elena Teodorini” și Asociația ”Dincolo de Autism”.
”Am vorbit cu domnia sa, dar n-a vrut să-și justifice în nici un fel absența la spectacolul caritabil ”De la suflet pentru suflet”, oferit în sprijinul copiilor bolnavi de autism. Trebuie precizat că dumnealui știa de acest spectacol și confirmase prezența. În acest sens, voi convoca o ședință de consiliu artistic, săptămâna viitoare, pentru a stabili măsurile ce se impun în acest caz”, declara atunci Oana Bică, directoarea ansambului, arată Wowbiz.
În perioada respectivă se spunea despre Petrică Mâțu Stoian că ar fi fost nemulțumit de salariul pe care îl primea în cadrul Ansamblului Folcloric și că ar fi plecat în vacanță. Însă, adevărul ar fi ieșit la suprafață ulterior. Cântărețul de muzică populară era supărat în perioada aceea, pe conducerea ansamblului, pentru că prietenul lui, Constantin Enceanu, fusese dat jos din funcția de conducere. Ulterior, artistul a revenit ca solist. Pe de altă parte, artistul ar mai fi avut parte de situații asemănătoare, chiar sub conducerea Niculinei Stoican. Anul acesta, cântăreața și-a anunțat colegii că vor intra în șomaj tehnic, iar salariile vor fi diminuate cu 25%. După acest episod, Petrică Mâțu Stoian și-a dorit să iasă la pensie.
Sursă foto: captură video Youtube