Mijlocașul echipei național, Ianis Hagi, a declarat pentru site-ul oficial al Federației Române de Fotbal (n.r. frf.ro), că presiunea în duelul de joi de la ora 21:45 cu Islanda de pe „Ghencea” este pe umerii „tricolorilor”.
„O să fie un meci dificil cu Islanda. Mai ales că ei vor fi mai relaxaţi chiar şi decât au fost la meciul tur. Presiunea nu mai este aşa de mare pe umerii lor, mai ales dacă vor introduce şi jucători noi. Deci ei vor fi un pic mai relaxaţi şi de asta şi spun că va fi un meci dificil pentru noi. E clar, presiunea este noi, dar astea sunt momentele la care fotbaliştii visează de când sunt mici. Îşi doresc să evolueze în asemenea meciuri decisive prin care pot ajunge la un baraj, la o calificare. Şi dacă tot nu ne-am calificat de atâta timp la Mondiale, atunci trebuie să ne facem datoria, să ascultăm ce spune selecţionerul şi să aplicăm pe teren. Şi la fel cum am făcut în ultimele două luni, cred că vom fi pregătiţi din toate punctele de vedere să scoatem un rezultat bun”, a afirmat Hagi într-un interviu publicat pe site-ul oficial al FRF.
România – Islanda, va avea loc joi, de la ora 21:45, partida urmând a conta pentru runda a 9-a Grupa J din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale 2022. Meciul se va disputa în „Ghencea” și va fi fără spectatori, având în vedere restricțiile impuse de autorități din cauza pandemiei.
„Tricolorii” sunt la mâna lor pentru a-și păstra locul secund în grupă, loc care asigură prezența la barajul pentru calificarea la Cupa Mondială de anul viitor din Qatar, competiție la care Germania va fi prezentă, liderul Grupei J (21 puncte) asigurându-și matematic calificarea la turneul final, fiind virtual câștigătoare a grupei. Înaintea ultimelor două meciuri din aceste preliminarii, „tricolorii” au 13 puncte și un avans de o lungime față de Macedonia de Nord și Armenia, formații clasate pe locurile 3 și 4. Cu 8 puncte, Islanda se află pe locul 5 și nu mai are șanse la locul 2.