Familia lui Dragoș Sprînceană, fostul manechin al lui Cătălin Botezatu, se mărește! Românul stabilit peste Ocean va deveni tată pentru a doua oară! Și de această dată, soția lui, Gabriela, va aduce pe lume o fetiță. CANCAN.RO a intrat în posesia tuturor detaliilor.
Ajuns la 40 de ani, Dragoș Sprînceană se poate considera un bărbat împlinit pe toate planurile. Este membru în Comitetul Executiv al Partidului Republican din Palm Beach, Florida, are o familie minunată, care, cât de curând, se va mări, iar afacerile-i merg strună.
Fostul manechin al lui Cătălin Botezatu este foarte mândru de familia lui și o arată frecvent, pe social media, unde postează fotografii alături de soție și de fiică. Cea mare! Căci, în curând, familia li se va mări cu încă o fetiță.
Celine va fi numele ales pentru cea de-a doua fiică, iar viitorul tată se mândrește foarte tare cu această realizare. Recent, Dragoș Sprînceană a postat câteva fotografii făcute într-un studio profesionist, alături de soția sa, Gabriela, în care se poate observa că sarcina e destul de avansată. Așadar, ceasul a început să ticăie și mai rapid, iar micuța va veni pe lume în curând.
„Norocos că te-am găsit – Fericit să mă bucur de fiecare moment – Când o viață se pierde, o alta ia naștere – Ciclul vieții”, este mesajul postat de Dragoș Sprînceană în dreptul fotografiei în care apare alături de soția lui.
(CITEȘTE ȘI: FOSTUL MANECHIN AL LUI BOTEZATU ȘI-A FĂCUT ZIUA LA MIAMI CU “ARMAND DE BRIGNAC” ȘI VEDETE DIN ROMÂNIA)
În adolescență, Dragoș Sprînceană a fost model pentru Cătălin Botezatu, animator în show-uri de televiziune estivale, dar și salvamar și barman pe litoral, iar abilitățile l-au condus până în elita respectabilă a oamenilor care au condus America, fiind unul dintre invitații fostului președinte Donald Trump, la reședința de vară din Mar-a-Lago, Florida.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursă foto: Instagram.com