Premierul demis Florin Cîțu a declarat joi, la finalul ședinței de Guvern, că Partidul Național Liberal a decis că nu poate guverna alături de partidul care a votat moțiunea de cenzură (USR).
Cu toate acestea, Florin Cîțu recunoaște că în aceste momente de criză, refacerea coaliției ar fi un lucru foarte important pentru România, informează GÂNDUL.
El a criticat USR pentru deciziile politice din ultima vreme și s-a arătat nemulțumit de faptul că liderii USR folosesc cuvântul „responsabilitate”, deși au dat dovadă tocmai de iresponsabilitate.
„Deciziile le luăm în forurile de conducere ale PNL. Noi avem deja o decizie care spune foarte clar că nu putem să fim la guvernare cu partidul care a votat o moțiune împotriva noastră. Aș vrea… trecem foarte ușor peste modul în care am ajuns azi aici… Aud în spațiul public cuvântul «responsabilitate» aruncat foarte ușor de la cei care au votat sau au depus o moțiune alături de AUR, de la cei care au votat moțiunea PSD alături de AUR și PSD, de la cei care acum o lună au luat ministrul Sănătății, l-au scos din Guvern și au lăsat România fără ministru într-o perioadă dificilă. Este complicat să iei în serios acest cuvânt când vine de la acești oameni”, a declarat el.
De asemenea, premierul a mai spus că din punctul său de vedere, cea mai bună soluție ar fi refacerea coaliției în jurul Partidului Național Liberal.
„Dar suntem de acord cu toții că pentru România importantă este stabilitatea, iar refacerea coaliției este un lucru important. Dar refacerea coaliției în jurul PNL, bineînțeles. Din punctul nostru de vedere aceasta este soluția viabilă. Dar nu aș trece prea ușor peste modul în care s-a ajuns astăzi aici. Nu poți să spui că astăzi ești responsabil când ai fost iresponsabil acum o săptămână, acum o lună. De o lună și ceva avem un atac la acțiunile Guvernului, o semnare de moțiune cu cei de la AUR, cu o majoritate cu AUR și PSD și acum spunem că suntem responsabili. Dacă vrem să trecem peste acest moment, trebuie să se recunoască greșeala.
Eu văd foarte mult că lumea se uită la PNL și nu vrea să ne ia în serios. PNL este cel mai mare partid de dreapta din România, a avut un Congres unde s-au exprimat 5.000 de oameni, deciziile sunt luate statutar. Pentru PNL este important să trecem peste această perioadă și, când vorbim de responsabilitate, să ne asumăm unele decizii pe care le-am luat, să ne asumăm public că am greșit și apoi să mergem mai departe”, a spus Florin Cîțu.