Răzvan Fodor și Irina formează un cuplu de mai bine de 12 ani, iar relația lor pare perfectă. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare, iar prezentatoare de la Asia Express a apărut în viața lui Răzvan Fodor chiar în momentul în care credea că nu își va întâlni niciodată jumătatea. Acesta a făcut câteva declarații despre începuturile relației și despre familia perfectă pe care o are astăzi.
Răzvan Fodor și Irina s-au cunoscut pe platourile de filmare, iar de atunci actorul a știut că ea este aleasa. După câteva luni în care i-a făcut curte și o excursie în India, cei doi au fost de nedespărțit. Încă de la prima privire Răzvan Fodor a știut că ea este aleasa, însă a avut de „muncit” până a intrat în grațiile Irinei. (CITEȘTE ȘI: CUM ȘI-A CUCERIT RĂZVAN FODOR SOȚIA! CEI DOI AU O RELAȚIE PERFECTĂ DE 11 ANI DE ZILE. „CÂND AM VĂZUT-O MI-A CĂZUT CAPUL”)
„Eram ușor anxios, aveam credința că toate trenurile vizavi o posibilă femeie lângă care să stau până la sfârșitul vieții trecuseră, le pierdusem. Tot căutam și nu reușeam. Căzusem într-o zonă ușor misogină, pe care mi-o și recunoșteam. Nu prea mă mai interesa nimic. Cum scotea două vorbe (n.r. o posibilă parteneră), gata. Judecată, direct și gata, era ‘La revedere!’. Nu mai aveam răbdare.
Erau 4 ani de zile de când tot căutam. Aveam gașca mea de gagici, pe care le toleram într-un alt sens lângă mine, pentru alte lucruri și eram foarte mulțumit din punctul ăsta de vedere. Dar nu, să-mi intri în viață și să rămâi la mine peste noapte, era foarte greu. A venit în momentul potrivit (n.r. Irina). Cred că trebuia ea să crească, d-aia nu a apărut mai devreme.” , a declarat Răzvan Fodor, în cadrul unui podcast găzduit de Mihai Morar.
Acum, Răzvan Fodor este cât se poate de mândru de familia sa și este recunoscător pentru tot. Acesta a mărturisit că de-a lungul timpului Irina l-a sprijinit în tot, l-a înțeles, iar armonia dintre ei este perfectă. Iar de când a apărut pe lume și fetița lor cercul este complet și nu își poate dori nimic mai mult.
„E femeia pe care mi-am dorit-o. E familia pe care mi-am dorit-o. Mă uit în ochii ei și îi spun că o iubesc. După 12 ani. Și sunt al dracu de fericit, pentru că știu că sunt extrem de sincer când spun treaba asta. Ea mi-a făcut tot. Dar tocmai pentru asta, eu îi sunt recunoscător, sunt un soț bun, sunt un tată bun.
Pentru mine familia e absolut tot și eu nu am nicio șansă să derapez în relația asta, în vreun fel. Am avut cea mai mișto viață de adolescent, din punctul meu de vedere, și m-am distrat, dar cum mă distrez acum cu familia… Viața merge în continuare, avem aceeași gașcă, când văd că nimic nu se schimbă și nu s-a schimbat de când am familie, că în continuare putem să ne distrăm, e foarte frumos. Să te distrezi ca pe vremuri, dar să vezi și o mogâldeață lângă tine și o femeie care îți zâmbește. O iubesc, cum să n-o iubesc?”, a mai declarat Răzvan Fodor.
(VEZI ȘI: DESTĂINUIRILE LUI RĂZVAN FODOR DESPRE VIAȚA DE FAMILIE! ”COPILUL NOSTRU I-A SPUS IRINEI CĂ…”)