Piața muzicală din România este destul de diversificată, însă puțini sunt cei care cunosc adevăratele tarife pe care cei mai în vogă artiști le cer la evenimente. Fie că este vorba de nuntă, botez ori concert, greii industriei muzicale nu fac rabat la calitate, iar prețurile sunt pe măsură.
în spatele unui eveniment reușit este o adevărată echipă. De la sunetiști, membrii formației, oamenii din spatele scenei, până la solistul principal. Toți sunt responsabili de buna dispoziție a invitaților. Iată cum arată topul celor mai bine plătiți artiști, potrivit Playtech-Impact.ro
(VEZI ȘI:CE TARIF ARE JADOR. CÂT TE COSTĂ SĂ-L ADUCI PE ARTIST LA NUNTĂ SAU BOTEZ)
Vrei să ai vedeta preferată la nuntă? Atunci pregăteşte-te să scoţi din buzunare un teanc gros de bancnote. Dacă nu poți oferi mai mult de 5.000 de euro pentru programul muzical, îi poți avea pe scenă pe: Lidia Buble, Anna Lesko, Ruby, Anda Adam, Bere Gratis, Taraful Cleante și Diana Matei, Proconsul, Pepe, Antonia, Puya, Mandinga, Lora, Vița de Vie sau, după preferințe: Jean de la Craiova, Vali Vijelie, Adi de la Vâlcea.
Dacă buzunarul dispune de fonduri suficiente, la mijlocul clasamentului se află Clejanii, Vama, Zdob și Zdub, Ovidiu Lipan Țăndărică, Voltaj, care cer peste 5.000 de euro.
În topul clasamentului este Delia. Vedeta este cea mai bine plătită cântăreață din România. Pentru o sumă ”modică” cuprinsă între 15.000 și 19.000 de euro, plus TVA, Delia se ”încumetă” să cânte la un spectacol, susținut în cluburi, aer liber, în mall-uri sau la petrecerile corporatiste.
Dacă evenimentul implică deplasarea în afara Bucureștiului, organizatorii trebuie să îi asigure cazare, la un hotel de 4 stele, mai exact 5-6 camere duble și 3 single, plus masa pentru 11-13 persoane. Iar pentru un show precum „Acadelia”, cu 28 de colaboratori, ea cere 29.000 de euro, plus TVA, pentru 70 de minute de recital.
(VEZI ȘI:LUCIU CEDEAZA 40% DIN TARIF CA SA RAMANA PE SCENA MUZICALA)
Următorul loc este ocupat de Loredana Groza. Ea cere, la petrecerile corporatiste, la mall-uri sau în aer liber suma de 15.000 de euro, cu TVA. La nunți, botezuri și petreceri în restaurante prețurile se schimbă, până la 11.000 de euro, plus TVA, Lori va aduce ”feri, feri, fericirea” invitaților. Artista solicită, în turnee, camere la hoteluri de patru stele, adică o suită, 6 single și 8 duble, cu mic dejun inclus. Are 24 de persoane în staff.
Pentru minim 11.000 de euro la care se adaugă și TVA, Ștefan Bănică ”își poate găsi loc în inima ta”. Cu 21 de oameni în echipă, la spectacolele susținute în afara Bucureștiului, el cere 1,5 euro pe kilometru, pentru transport, 10 camere duble, și un apartament, la hoteluri de 4 stele, plus masă pentru 21 de persoane.
Tot pentru 11.000 de euro, pus TVA, Andra îți garantează o noapte de vis alături de ”jumătatea ta mai bună”. Să nu uităm de pretențiile vedetei: cazare la hotel de patru stele, 7 camere duble și două single și masă pentru 16 persoane.
Horia Brenciu garantează un ”septembrie, luni” de poveste alăruti de echipa lui. Artistul are un tarif cuprins între 10.000 și 14.000 de euro, pentru el și staff-ul său, format din 9 persoane.