Este una dintre cele mai apreciate prezențe feminine din showbizul românesc, o femeie puternică, ancorată în realitate, cu numeroase realizări și o viață de poveste. Cu bune, cu rele, ea este Andreea Marin, cea care, cu siguranță, este cunoscută de toată lumea. Numeroșii ani în care a intrat în casele românilor cu emisiunea „Surprize, Surprize” au fost și sunt de neuitat. O prezență diafană și elegantă, mereu cu zâmbetul pe buze și gata să le aducă invitaților săi cele mai mari bucurii.
Anii au trecut, iar Andreea Marin a reușit să rămână implicată în numeroase proiecte de televiziune și să organizeze tot felul de evenimente, care mai de care mai sofisticate.
A primit numeroase premii și distincții, dar și-a păstrat modestia. Tot cu modestie, Andreea Marin a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre cele mai importante aspecte ale vieții sale: începuturile carierei, primul salariu, emoțiile din primele proiecte, relația cu fiica ei.
„Vremurile erau altfel. Nu aveam bani și sponsori”
CANCAN.RO: V-ați început cariera în televiziune la numai 19 ani și i-ați cucerit pe toți cu talentul dvs. și cu voia bună pe care o aveați „la pachet”, în fiecare apariție la „Țara lui Piticot”. Cum rememorați acea perioadă? Ce vi s-a părut cel mai greu în începuturile dvs. în televiziune?
ANDREEA MARIN: Erau vremuri în care bunul simț și cunoștințele acumulate primau, televiziunea se făcea cu respect pentru oameni și pentru nevoile și sufletele lor. „Țara lui Piticot”, inițial gândită de mine ca o emisiune pentru copii, s-a dovedit a fi de mare interes și pentru părinți și bunici din toată tara. S-a transformat în mod neașteptat într-un succes rapid, observat și de cei de la București, întrucât saci de scrisori soseau nu doar la Iași. Unii scriau adresa TVR pe plic și astfel ajungeau la sediul central.
Cine o fi fata asta care primește atâtea scrisori săptămânal? Așa am atras atenția și ulterior eram invitată la București. Domnul Cristian Țopescu a fost cel care mi-a oferit întâi șansă de a prezenta alături de domnia sa. Apoi am ales să lucrez la știri, apoi am devenit corespondent la premiile Oscar. Am prezentat și festivaluri mari, au urmat Surprizele și… istoria o știți. TVR Iași m-a format, mi-a pus bazele ca jurnalist. Acolo am întâlnit mentori extraordinari, dedicați meseriei, am făcut și cursurile BBC. Mi-au dat libertatea de a-mi pune ideile în practică… Da, vremurile erau altfel.
De exemplu, recuzita emisiunii erau lucrurile mele de acasă, nu aveam bani și sponsori cum se face în prezent. Dar tocmai asta ne stimula imaginația mai mult. Și iubeam fiecare pas în meserie! Am crescut sănătos.
„Am izbucnit în plâns înainte să intru la machiaj”
CANCAN.RO: Ați fost aleasă rapid pentru postul de prezentatoare la „Surprize, Surprize”, deși ați declarat în repetate rânduri că nu vi se potrivea, iar prezentatoarea pe care o căutau producătorii trebuia să fie o femeie cu experiență de viață, de 40 de ani sau trecută de acea vârstă. Cu toate acestea, i-ați cucerit pe loc și au urmat ani buni de succes, emisiunea fiind urmărită de un număr impresionant de oameni de la noi din țară, dar și din altele. Ce ați simțit atunci când ați intrat prima dată în platou?
ANDREEA MARIN: Da, manualul formatului impunea ca moderator un om cu o experientă pe care eu nu o aveam. Eram un copil cu un suflet mare și cu o carismă ce nu a trecut neobservată, atât. Dar regizorul Valeriu Lazarov avea ochi, o experiență vastă internațională în televiziune. A văzut potențialul în mine și asta a fost o șansă pe care am îmbrățișat-o, am învățat mult.
Am devenit și directorul programului apoi… La prima emisiune, am fost atât de copleșită de emoții, încât am izbucnit în plâns înainte să intru, la machiaj, nu mă puteam opri. Mentorul meu, Lazarov, a pus mâna pe umărul meu ca un tată, m-a privit în ochi. Mi-a amintit încrederea lui în forțele mele și m-a ajutat să îmi revin. A fost un succes această emisiune tocmai prin sinceritatea emoțiilor sale, și în culise, și pe ecran.
Trăiam fiecare moment, cu toții, din plin. Și visam pentru acei oameni zi de zi, scopul nostru era mereu: cum să le facem surpriza vieții lor? Cum să le schimbăm în mod real viața în bine? Nu prefăcătorii la TV, cum vezi din plin în ziua de azi, din păcate…
CANCAN.RO: Dacă v-ați întoarce în trecut, în acel moment de atunci, ce v-ați spune, să vă încurajați?
ANDREEA MARIN: Că nu există „Nu se poate!” E crezul meu în viață și acum știu că pot. Tot ce depinde de mine e realizabil, cu efort, voință și destulă imaginație pusă în joc.
„La știri aveam un singur sacou al meu, galben. M-au numit Lady in Yellow”
CANCAN.RO: Ați declarat de multe ori că ați avut un salariu chiar mic la „Surprize, Surprize”, dar, cu toate acestea, ați avut mereu apariții impecabile, mergeați la platou cu taxiul, chiar dacă, uneori, nu vă permiteați nici măcar să vă cumpărați o sticlă de suc. Care sunt cele mai mari sacrificii pe care le-ați făcut, în acea perioadă?
ANDREEA MARIN: La TVR Iași salariul era la început mic, de reporter cu jumătate de normă. La știri aveam un singur sacou al meu, galben, cel cu care apăream zi de zi la premiile Oscar. Cei de acolo m-au numit „Lady în Yellow”, crezând că e o strategie de imagine, de fapt. Apoi, la „Surprize”, aveam un salariu mult sub cel al prezentatoarei programului similar din alte țări.
Dar Lazarov mi-a spus: „Eu nu voi plăti mai mult, aceasta e piața din România și nivelul de aici, dar te voi învăta cum să îți folosești mintea și potențialul să câștigi altfel adițional. Fă-ți o firmă și vei vedea că poți”. Așa am făcut. La început, doar salariul intra prin firmă, apoi ușor, ușor am învățat că pot fi un bun comunicant. Am început să lucrez cu lumea publicității, cu firme mari la nivel internațional. Am devenit eu însămi producător, creator, am făcut școală în America pentru a învăța mai mult și lucrurile au crescut în timp. M-am dezvoltat. Astăzi, am propriul Creative Hub Voice&Visibility, locul în care evenimente de tot felul și concepte mari de campanii sunt create și ajută companiile și comunitatea. Este locul unde avem tehnica necesară pentru filmări și ședințe foto profesionale și multe altele.
Andreea Marin are emoții și acum, după trei decenii de experiență
CANCAN.RO: Ați fost maestru de ceremonii pentru patru festivaluri de mare importanță de la noi din țară, precum Eurovision, Mamaia, Cerbul de Aur și Gala Națională a Sportului. Ați avut mereu emoții la urcarea pe scenă sau acestea s-au diminuat, odată cu experiența acumulată în televiziune și în prezentarea de astfel de evenimente?
ANDREEA MARIN: Am emoții mereu, și astăzi, după aproape trei decenii de experiență. Și consider că în ziua în care nu voi mai avea emoții, nici nu voi putea să le mai transmit mai departe, deci mai bine renunț la meserie. Sper să nu vină niciodată un astfel de moment.
CANCAN.RO: Cum rememorați momentele în care ați fost reporter special la Hollywood, la decernarea Premiilor Oscar?
ANDREEA MARIN: În primul rând, când am primit vestea că plec, eu știam că nu vorbeam bine în limba engleză și m-am pus „cu burta pe carte”. În 10 zile m-am documentat și am învățat ca „Făt-Frumos în povești ?”. Acolo nimeni nu mi-a observat emoțiile date de lipsa de experiență în acest sens.
Am intrat în culisele premiilor Oscar și am făcut transmisiuni minunate. Am încălcat reguli din naivitate, intrând unde nu aveam voie și făcând reportaje pe care altfel nu aș fi reușit să le fac. Am transmis live de la celălalt capăt al lumii pe care nu călcasem nici în visele mele înainte de asta… M-a îmbogățit în mod neașteptat această experiență și am stat față în față cu nume mari ale cinematografiei mondiale, m-am descurcat onorabil și asta mi-a dat curaj.
„E ca o moștenire de familie”
CANCAN.RO: Ați povestit în repetate rânduri că Valeriu Lazarov v-a fost ca un tată. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ați învățat de la el?
ANDREEA MARIN: Cum să echilibrez balanța profesie – viață personală. Cum să ascult mai mult decât să vorbesc eu în fața interlocutorului meu, cum să scriu cu impact. Cum să iubesc această meserie și să nu accept compromisuri, să mă bazez doar pe valoare, deși e mai greu aparent. Dar durabil.
CANCAN.RO: De la tatăl dvs. ați învățat că nu există „Nu se poate”. Mai târziu, atunci când ați adus-o pe lume pe Ana Violeta, ați încercat să îi insuflați același motto pe care îl aveți?
ANDREEA MARIN: Da, știe aceste vorbe și le simte, ca și mine. E ca o moștenire de familie. Ne mobilizează această expresie în momentele-limită, de indecizie sau lipsă de încredere.
Este sau nu Andreea Marin o mamă dură?
CANCAN.RO: Ana Violeta este o adolescentă extrem de frumoasă, dar și extrem de talentată. Ați povestit că lucrează chiar la prima sa piesă, alături de tatăl ei, Ștefan Bănică Jr. V-ar plăcea să fie o artistă cunoscută, să urmeze calea muzicii? Deși este devreme pentru a lua o decizie, cu siguranță ați remarcat talentele ei.
ANDREEA MARIN: Va face ceea ce îi face inima sa vibreze, iar eu o voi susține negreșit. E o fată deșteaptă foc și are mai multe opțiuni posibile în viață, fiind bună la toate la școală. Ea va alege cum va fi viitorul ei. Eu o voi ajuta cu tot ce pot.
CANCAN.RO: De multe ori s-a spus în presă că sunteți o mamă „dură”. Care este relația pe care o aveți cu fiica dvs.?
ANDREEA MARIN: Nici gând, nu știu cine a mai născocit asta, dar m-am învățat cu asta deja. Oameni care își închipuie că știu mai bine decât tine cum e să fii în pielea ta. Sunt o mamă corectă și responsabilă, totodată foarte caldă și iubitoare. Așa cum e și normal, de altfel.
CANCAN.RO: În copilărie erați mai mult un băiețel decât o fetiță și făceați multe boacăne, ba chiar ați plecat de acasă de două ori. Cum vă „pedepseau” părinții, atunci când făceați greșeli?
ANDREEA MARIN: Am rămas un călător și un hoinar, dar cu un rost, nu un pierde-vară. Tata a făcut o întrunire de familie în care mi-a explicat pericolele ce mă pasc, iar eu am înțeles să nu mai plec pe același drum. Așa că data următoare tot am plecat, dar în altă direcție. Eram curioasă să descopăr lumea, ce să-i faci?
CANCAN.RO: V-a deranjat vreodată faptul că sunteți celebră, că oamenii au acces la multe dintre lucrurile ce se întâmplă în viața personală, pentru că sunteți persoană publică?
ANDREEA MARIN: Nu mă deranjează curiozitatea normală, ci exagerarea și lipsa de bun simt și de respect. E firesc să îți dorești să știi, un om care apare public poate deveni un model, dar să intri cu bocancii în viața lui, asta e altceva.
CANCAN.RO: Ați povestit că mama dvs. v-a fost ca un înger păzitor, chiar și după ce a pierit în cumplitul accident de mașină, atunci când, din dorința de a vă proteja pe dvs. și pe sora dvs., și-a sacrificat propria viață, în impact. Mai mult, ați mărturisit că v-a transmis numeroase semne de dincolo de lumea noastră, semne cu ajutorul cărora ați reușit să fiți mai liniștită în ceea ce privea frica de „necunoscut” în „rolul” de mămică. Obișnuiți să vorbiți cu mama dvs.? Să îi povestiți lucruri?
ANDREEA MARIN: În rugile mele, da. Dar e firesc să țin pentru mine gândurile care ne leagă.
CANCAN.RO: Când v-ați văzut ultima dată cu sora dvs., Cristina, cea alături de care ați petrecut toată copilăria și pentru care ați luptat mereu să o faceți să nu simtă lipsa mamei?
ANDREEA MARIN: Locuiește în București și ea în prezent, așa că nu ne desparte o distanță prea mare.
CANCAN.RO: Care a fost cel mai emoționant moment din emisiunea „Surprize, Surprize”, un moment pe care nu îl veți uita niciodată.
„Eram marcată de viețile salvate la limită de echipa noastră”
ANDREEA MARIN: Nu aș putea alege, au fost nenumărate astfel de momente. De pildă, nașterea în direct a primului copil la TV, o fată care e matură acum și cu care am comunicat de curând. Dar cel mai mult eram marcată de viețile salvate la limită de echipa noastră. Nici întâlnirile emoționante după ani de despărțire nu aveau puține emoții, sunt de neuitat. Sau personalitățile din întreaga lume care ne călcau pragul…
CANCAN.RO: Care a fost cea mai mare dezamăgire din viața dvs.?
ANDREEA MARIN: Nu trăiesc având pe suflet astfel de poveri, le dau uitării. Sunt o fire pozitivă, care se încarcă pentru drumul ce duce spre viitor cu energia care face bine, nu cea distructivă. Așa că nu aș putea să vă răspund, ar fi un efort prea mare pentru mine să sap în sacul închis cu emoții negative.
CANCAN.RO: Cum v-ați caracteriza, în cinci cuvinte?
CANCAN.RO: Cum reușiți să fiți mereu pozitivă, în ciuda perioadei neplăcute pe care o trăim cu toții? Vă sperie pandemia? Vă sperie virusul?
ANDREEA MARIN: Am și eu temeri, ca orice om, dar aleg să fiu constructivă și să mă concentrez pe a face tot ce depinde de mine să fie bine. În orice situație, caut să văd ce pot face eu să fie mai bine. Așadar, nu stau cu sabia lui Damocles deasupra capului, ci caut să văd soarele printre nori.
Celebra Andreea Marin, cadou inedit pentru fiica sa, Violeta
CANCAN.RO: De curând, ați lansat, în noul dvs sediu, Creative Hub Voice&Visibility, o inovație românească de mare impact, despre ce e vorba?
ANDREEA MARIN: Inovația Anyoli ( în traducere din sanscrita Anyoli înseamnă mesagerul lui Dumnezeu) face ca tehnologia de ultimă oră să însuflețească bijuteriile. Atunci când atingi pandantivul cu telefonul tău, pe ecran apare ceea ce ai încărcat în prealabil foarte simplu, în câțiva pași, în acel obiect pretios. Fie un video emoționant, fie o suită de fotografii cu semnificație aparte, fie un document. De pildă, poți încărca Biblia într-o cruce și o poți citi pe ecranul telefonului tău și off-line, în avion de pildă, când nu ai net.
Rămâne la pagina la care ai reușit să ajungi. Poți încărca un link, de asemenea. Poți dărui o astfel de bijuterie și să dăruiești un mesaj de suflet odată cu ea. Eu am făcut asta pentru fiica mea, poartă bijuteria oriunde s-ar afla și mama îi este astfel aproape. Pe www.anyoli.ro se explică foarte simplu și clar cum poți face asta, rapid. E o inovație minunată și am lansat-o, printr-un eveniment minunat, la Creative Hub Voice&Visibility. Acesta este locul la care am muncit timp de 2 ani pentru a fi impecabil și inedit, pentru evenimente aparte.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.