Miliardarul român Dan Petrescu, soția și fiul său, precum și alte cinci persoane și-au pierdut viața, duminică, într-un tragic accident aviatic, lângă Milano. Avionul de mici dimensiuni pilotat chiar de omul de afaceri s-a prăbușit, la scurt timp după decolare, pe o clădire aflată în renovare, de la marginea orașului.
Tragedia aviatică a avut loc în apropiere de stația de metrou San Donato, din Milano. Clădirea peste care s-a prăbușit aparatul de zbor Pilatus PC-12 era goală, iar parcarea alăturată construcției era închisă, motiv pentru care singurele victime au fost persoanele aflate la bord.
Din păcate, toți cei care se aflau în aeronavă și-au pierdut viața. Cele opt persoane aflate la bord au murit: pilotul, copilotul, cinci adulți și un copil. Printre aceștia, miliardarul Dan Petrescu, soția și fiul său.
Avionul decolase din Linate cu destinația Olbia, conform ANSA. Avionul s-a prăbușit la numai 9 minute de la decolare. Conform primelor informaţii, avionul se afla în urcare în momentul în care unicul său motor a cedat. Aeronava Pilatus PC 12 a căzut peste o clădire aflată în renovare, care a luat foc în urma impactului.
Avionul, care a decolat de pe aeroportul Linate din Milano, se îndrepta către insula Sardinia, însă traseul acestuia s-a oprit lângă stație de metrou din zona suburbană a orașului Milano.
Aparatul de zbor fusese achiziţionat de Dan Petrescu împreună cu Vladimir Cohn, fost acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. Pilatus PC-12 este un avion cu un singur motor, turbo, produs în Elveția. Aeronava, considerată una sigură, este destinată, în general, oamenilor de afaceri și costă aproximativ 4 milioane de dolari.
(CITEȘTE AICI: CUM A FĂCUT AVERE MILIARDARUL DECEDAT ÎN ACCIDENTUL AVIATIC)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursa foto: Facebook, CANCAN.RO