Eugenia Șerban a demonstrat că este o femeie puternică! Actriţa a învins cancerul, iar în prezent arată parcă mai bine ca niciodată. Cu toate acestea, vedeta a întâmpinat alte probleme care nu ţin de sănătate, dar care reuşesc să îi dea bătăi de cap.
Într-un interviu pentru playtech.ro, Eugenia Șerban le-a transmis fanilor săi faptul că în prezent se simte excelent. În acelaşi timp, celebra actriţă a dezvăluit că îi este dor să joace din nou în seriale și telenovele românești.
Mai mult decât atât, vedeta se declară nerăbdătoare să primeacă oferte din partea producătorilor.
În ceea ce priveşte starea de sănătate, Eugenia Şerban declara că totul este sub control. În schimb, probleme cu care se confruntă în prezent sunt de ordin financiar. Actriţa a mărturisit în cadrul interviului că pandemia i-a cam dat planurile peste cap şi şi-a pus amprenta destul de puternic în viaţa sa.
Din fericire, vedeta se bucură de tot sprijinul fiului său Lorans, în vârstă de 29 de ani, lucru care o linişteşte.
„Stau prost cu banii, ca toată lumea, e un subiect delicat, prefer să nu vorbesc despre asta. Fiul meu este bine, mulțumesc de întrebare, este cu mine, a venit din străinătate, este ajutorul meu!”, a mai spus Eugenia Șerban.
Actrița Eugenia Șerban a aflat că este bolnavă în urma unui control de rutină la medic. Cu această ocazie, le-a sfătuit pe toate femeile să meargă anual la doctor, pentru a-și face analizele.
”M-am dus la un simplu control, pe care sfătuiesc orice femeie să-l facă în fiecare an. La început nu se știa, s-a spus că ceva nu este în regulă, am început investigațiile și s-a demonstrat că am cancer. Am făcut și testul Papanicolau, dar eu aveam cancer un ginecologic. S-au făcut niște investigații și s-a demonstrat că este cancer. Profesorul Puia, doctorul meu, a ales să facă de urgență o mamografie și la sân, și aveam 2 tumori și la unul din sâni. Și m-am confruntat cu două cancere în aceeași perioadă, la fel de agresive.
Am avut o operație de 12 ore și jumătate. Am ales România în detrimentul Turciei și Vienei. Am dat de niște prieteni doctori la fel de nebuni ca și mine și au acceptat insistența mea de a accepta toate operațiile o dată.
Și am avut o operație de 12 ore și jumătate cu un colectiv minunat de medici de la Spitalul Colentina, cărora le mulțumesc și datorită cărora eu sunt în viață în ziua de azi”, a declarat Eugenia Șerban în urmă cu ceva timp.
Sursă foto: Arhivă Cancan