Un tânăr de 26 de ani nevaccinat și fără alte boli cunoscute a murit din cauza coronavirusului, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
În intervalul 20.09.2021 (10:00) – 21.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 129 de decese (57 bărbați și 72 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.
Dintre cele 129 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 13 la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 la categoria de vârstă 70-79 ani și 40 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Unul dintre acestea a fost la categoria 20-29 de ani. Este vorba despre un „pacient de sex masculin, 26 de ani, din județul Dolj, fără comorbidități declarate”. Acesta nu era vaccinat anti-COVID, au precizat reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică.
Persoanele infectate cu varianta Delta a coronavirusului prezintă un risc dublu de spitalizare pentru COVID-19 comparativ cu varianta Alfa, arată un studiu amplu publicat în revista The Lancet Infectious Diseases.
Cercetătorii de la Public Health England (PHE) şi de la Universitatea Cabridge au analizat cazurile clinice a 43.338 de persoane detectate pozitiv la COVID-19 în Marea Britanie, în perioada 29 martie – 23 mai 2021. Dintre acestea, 20 % (8.682) erau infectate cu tulpina Delta, iar restul de 34.656 cu tulpina Alfa.
Din totalul celor infectaţi, o persoană din cinci a fost internată cu COVID-19 după 14 zile de la testarea pozitivă la noul coronavirus. Dintre cei infectați cu varianta Alfa au fost internaţi 2,2 % (764 de persoane), în timp ce dintre cei infectaţi cu varianta Delta au fost spitalizaţi 2,3 % (196 persoane).