Simona Halep s-a căsătorit ieri cu Toni Iuruc. Cununia civilă a avut loc la Constanța, apoi mirii au sărbătorit alături de familie și prietenii de suflet într-un local de fițe din celebra stațiune Mamaia. Petrecerea a ținut până târziu, iar distracția a fost în toi! Iar cum au devenit, oficial, o familie, oare cei doi au în plan și apariția unui copil?
Vărul primar cu Stere, tatăl Simonei Halep, Tănase Halep, a oferit declarații în acest sens. Bărbatul a fost întrebat care sunt planurile de viitor ale cuplului. Acesta a mărturisit că Simona Halep își dorește copii, însă nu acum, deorece o perioadă va mai continua în lumea tenisului.
“Simona îşi doreşte copii, dar va mai continua cu tenisul o vreme. Îi doresc multă sănătate”, a declarat Tănase Halep.
Cununia civilă a sportivei a avut loc pe plajă, la malul mării, iar primarul Constanței, Vergil Chițac, a oficiat căsătoria. La un moment dat, s-a speculat faptul că Simona Halep le-ar fi interzis invitaților să intre în local cu telefoanele mobile sau cu oricare alt dispozitiv care poate fi folosit pentru pozat sau înregistrat. Stere Halep a infirmat aceste zvonuri.
”Nu știu câți invitați vor fi la ceremonie. Noi suntem foarte transparenți, normali. Nu s-au interzis telefoanele mobile în locație. Nu avem nimic de ascuns. Fiecare se îmbracă așa cum poate, cum se simte bine. O să fie muzică. Doamne ajută, multă sănătate. Mirilor le urez multă sănătate, pentru că în rest au de toate”, a mărturisit tatăl sportivei.
Petrecerea s-a desfășurat la clubul Fratelli. Locul este păzit de forțele de ordine, care a fost înconjurat cu un gard. De asemenea, a fost instalat și un cort de testare pentru COVID-19.
Sursă foto: CANCAN