Ion Caramitru a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, din cauza unei infecții. Marele actor era internat de mai multe săptămâni Spitalul Elias din Capitală, acolo unde și-a și dat ultima suflare.
Dacă despre cel care a fost directorul Teatrului Național se știu foarte multe lucruri, despre soția sa, Micaela Caracaș, nu se știu foarte multe. Micaela i-a fost alături acestuia timp de 45 de ani, iar ea la rândul său a îmbrățișat aceeași meserie.
De meserie actriță, Micaela Caracaș a fost o mamă exemplară pentru fiii ei, dar și o soție model pentru regretatul actor. Micaela Caracaș a îmbrățișat aceeași meserie ca cea a soțului ei. Acest lucru a fost foarte important în căsnicia lor, chiar dacă existau momente în care nu se vedeau perioade lungi, din cauza deplasărilor și turneelor.
În ceea ce privește căsnicia lor, Ion Caramitru și Micaela Caracaș au fost mereu discreți în declarații. Aceștia au preferat să nu vorbească atât de mult de viața lor privată, ci au vrut să-și expună doar partea profesională.
”Nu cred că viaţa mea personală trebuie pusă pe tarabă. Viaţa de familie, ceea ce fac eu, copiii mei, ce face soţia mea, cum mă înţeleg cu ea, dacă ea vrea să cumpărăm un dulap sau eu vreau să schimbăm frigiderul. Dacă sunt interesant cu ceva, prin ceva, acel ceva trebuie să fie ceea ce sunt eu ca actor.
Cum am fost vreme de patru ani ministru (al Culturii), s-a încercat să fiu vânat, să se găsească acel ceva, ori chiar să se inventeze ceva de natura sa contribuie la compromiterea mea.
N-am dat astfel de ocazii când s-a recurs la invenţii. Le-am respins ferm. Nu tuturor le-am răspuns. Nu toate meritau acest efort. Te consumă să tot dai dezminţiri pentru orice prostie. Şi chiar n-am avut timp pentru asta”, spunea Ion Caramitru în urmă cu mai mult timp.
Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942, la București, și conducea Teatrul Național București (TNB) din anul 2005. A fost președinte al UNITER din 1990, iar între 1996 și 2000 a fost ministru al Culturii.
Printre cele mai cunoscute producții în care a jucat se numără “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, “Moartea lui Danton” de Georg Büchner, Oresteia de Eschil, “Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, “Mincinosul” de Carlo Goldoni.
Ca regizor de teatru, operă și operetă, Caramitru a pus în scenă lucrări de Frederick Loewe (My Fair Lady), Marin Sorescu (A treia țeapă), Benjamin Britten (Micul coșar), Aleksei Nikolaevici Arbuzov (Minciuna), și Shakespeare (Neguțătorul din Veneția).
(CITEȘTE ȘI: CUI ÎI VA RĂMÂNE AVEREA LUI ION CARAMITRU? CINE VA MOŞTENI BANII CELUI MAI BOGAT ACTOR ROMÂN. AVEM TESTAMENTUL)
Pentru rolul din Luchian, regizat de Nicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984. Mai târziu, Caramitru a jucat roluri minore în filme străine: el a fost anarhist în 1991 în Kafka, Tatevski în Citizen X (1995), Zozimov în Mission: Impossible (1996), contele Fontana în Amen. (2002) și un imigrant bulgar în Irlanda în Adam & Paul (2004).
Pentru munca sa în stabilirea legăturilor culturale britanico-române, Caramitru a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic. În 1997, Ministerul culturii franceze i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.
Sursa foto: Arhiva Cancan, Profimedia