Simona Halep (locul 13 WTA) a fost eliminată de ucraineanca Elina Svitolina (locul 5 WTA) în optimile turneului US Open 2021, după un meci care a durat doar o oră și 17 minute.
Elina Svitolina s-a impus cu un dublu 6-3, 6-3 pe Arena Arthur Ashe, al cărei acoperiș retractabil a fost tras, din cauza ploii, scrie Mediafax.
A fost a 10-a întâlnire dintre cele două sportive, Svitolina conducând acum cu 6-4.
Simona Halep a început bine, luând un break în debutul meciului, pe care l-a cedat apoi imediat. La 3-3, românca a ratat două ocazii de a se impune pe serviciul Elinei Svitolina, care a profitat, câștigând următoarele 3 game-uri și implicit setul (6-3).
Setul doi a început identic cu primul. Halep a cedat un set pe propriul serviciu, recuperând apoi imediat, pentru 2-2. La 3-3, după un game disputat, cu 3 situații de egalitate 40-40, Svitolina a făcut break-ul și a fost de neoprit ulterior, Halep nemaigăsind soluții de a reveni în joc.
Svitolina a câștigat confruntarea la a treia minge de meci pe care și-a procurat-o, trecând în sferturile de finală, unde o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Angelique Kerber și Leylah Fernandez, tânăra care a produs surpriza acestui turneu eliminând-o pe campioana en-titre Naomi Osaka.
Simona Halep a făcut totuși un turneu peste așteptări, ea venind după o accidentare destul de gravă și o perioadă de recuperare de aproape 4 luni. Ea va urca două locuri în clasamentul WTA, ajungând pe locul 11.
Pentru prezența în optimile de finală, românca va fi recompensată cu 265.000 USD și 240 puncte WTA.
Sursa foto: Arhiva Cancan