Cristina Herea a decis să stea acasă pentru a aștepta să devină mamă din cauza unor probleme de sănătate. Însă, atunci când totul va fi bine, jurnalista va revei pe micile ecrane.
”Au fost 11 ani fără să simt nevoia unei pauze mai mari de zece zile. Însă astăzi, micile probleme de sănătate mă obligă să rămân acasă pentru a o aștepta pe bebelușa mea. Merg să îmi aștept bebelușa sănătoasă acasă, iar apoi mă reîntorc la acești oameni minunați de la România TV. Până atunci, mă alătur și eu vouă și-i privesc pe colegii mei de acasă. O să-mi lipsească, în aceste luni, adrenalina știrilor, emoțiile informațiilor și voia bună din redacție, dar și de pe teren”, a spus prezentatoarea.
Cristina Herea va deveni mamă pentru prima dată, la finalul lunii noiembrie 2021. Jurnalista va avea o fetiță.
Cristina Herea, prezentatoarea de știri a postului România TV, s-a căsătorit pe 15 iulie 2019 cu Mihai Benga. Aceasta a spus „DA” la starea civilă, iar o săptămână mai târziu, jurnalista s-a căsătorit și în fața lui Dumnezeu.
Cristina Herea, jurnalistă România TV, povestes, în urmă cu ceva timp, despre modul în care s-a transformat presa mondenă în ultimii zece ani. ”Am intrat în presă acum 12 ani când mondenul acaparase toată zona aceasta publică de presă, însă nu invadase şi zona politică sau socială. Presa modenă era „paria”, era aspectul negativ al presei iar, în general, oamenii încercau să se ferească de această zonă. Ei bine, astăzi este apanajul tuturor celor care vor să fie vizibili, fie ei chiar şi într-un domeniu extrem de serios precum politica.
Acum zece ani presa mondenă nu era echivalentul acestei efemerităţi în care erau foarte mulţi mondeni. Erau mai mulţi artişti, acum este populată de foarte mulţi mondeni. Există şi această sete nebună într-o societate subjugată de probleme ca oamenii să se regăsească în problemele celor pe care-i văd la televizor”, declarat Cristina Herea în 2018, scrie DC News.
Sursa foto: Cristina Herea Facebook