Chindia Târgovişte a trecut de Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (1-0), la Buzău, într-un meci din etapa a IV-a a Ligii 1.
Unicul gol al partidei din Crâng a fost înscris de Daniel Florea (min. 25). Echipa antrenată de Emil Săndoi a mai avut ocazii prin Daniel Florea (min. 18, 64), Daniel Popa (min. 48), în timp ce Dinamo a ratat prin Andreas Mihaiu (min. 40) şi Deian Sorescu (min. 90+5).
„E normal să ai meciuri mai bune și meciuri mai slabe. Am suferit din cauza condiției fizice. Nu am găsit soluții bune pe teren, dar trebuie să muncim în continuare. Când nu ai o energie bună pe teren poți pierde împotriva oricui. Trebuie să ne îmbunătățim condiția fizică în pauza generată de meciurile echipei naționale. Știam că vom avea mult de muncă, nimeni nu poate cere mai mult de la noi. Îi cunosc pe fanii noștri, sunt fantastici, îmi pare rău pentru acest eșec”, a declarat Dario Bonetti, antrenorul principal al formației Dinamo București.
Pentru dâmbovițeni aceasta a fost prima victorie a sezonului. De partea cealaltă, „câinii” rămân cu cele două victorii bifate pe teren propriu cu FC Voluntari (3-2) și Academica Clinceni (3-1).
Rezultate etapa a 4-a Liga 1
FC Botoșani – UTA Arad 2-1
CS Mioveni – CFR Cluj 0-1
Academica Clinceni – „U” Craiova 1948 1-2
FC Argeș – Rapid 0-1
Chindia Târgoviște – Dinamo București 1-0
FCSB – Gaz Metan 2-1
Luni, 9 august
ora 18:30 Farul – Sepsi OSK
ora 21:30 Universitatea Craiova – FC Voluntari