Varianta Delta a Covid-19 se răspândește rapid în tot mai multe țări, astfel OMS a tras un semnal de alarmă și îndeamnă populația la respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului și la vaccinare. Mai mult, această variantă poate duce la apariţia mutaţiilor mai periculoase, așa că trebuie acționat rapid.
Potrivi reprezentațiilor OMS, extinderea variantei Delta în tot mai multe țări este un avertisment care ar trebui să încurajeze acţiuni rapide înainte de apariţia mutaţiilor mai periculoase. Astfel, oamenii trebuie să ia în serios această nouă amenințare, iar măsurile deja existente trebuie respectate mai mult ca niciodată pentru a stopa răspândirea virusului. (CITEȘTE ȘI: TULPINA DELTA ÎNCEPE SĂ SE EXTINDĂ ÎN ROMÂNIA! O FEMEIE DIN CONSTANȚA A MURIT DIN CAUZA NOII VARIANTE A CORONAVIRUSULUI)
„Tulpina Delta este un avertisment, care ne spune că virusul evoluează, dar este şi o chemare la acţiune, să facem ceva înainte să apară forme mai periculoase. Aceleaşi măsuri pe care le-am aplicat înainte vor opri acest virus. Aceste măsuri vor opri varianta Delta, mai ales dacă se adaugă vaccinarea. Trebuie să muncim din greu, deoarece virusul a devenit mai eficient şi mai rapid.
În medie, o persoană cu acest virus va infecta mai multe persoane dacă este purtătoare a variantei Delta, cu excepţia cazului în care le împiedicăm aplicând în continuare măsuri care reduc transmisia, precum distanţarea fizică, purtarea unei măşti, igiena mâinilor, asigurându-ne nu petrecem prea mult timp cu prea mulţi oameni în locuri slab ventilate şi toate acele măsuri pe care le-am menţionat de atâtea ori „, a spus medicul Mike Ryan, responsabil cu situaţiile de urgenţă la OMS, informează lefigaro.fr.
Mai mult, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că în unele zone infecţiile cu Covid-19 au crescut cu 80% sau aproape s-au dublat în ultimele patru săptămâni.
„În medie, în cinci din cele şase regiuni ale OMS, infecţiile cu Covid-19 au crescut cu 80% sau aproape s-au dublat în ultimele patru săptămâni. În Africa, decesele au crescut cu 80% în aceeaşi perioadă„, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Astfel, potrivit reprezentanților OMS toată lumea trebuie să înțeleagă că pericolul nu a trecut și singurele modalități prin care pandemia poate lua sfârșit rămân respectarea regulilor de distanțare și igienă și mai ales vaccinarea.
„Nu ne schimbăm strategia, funcţionează în continuare, dar trebuie să o implementăm mult mai eficient decât am făcut până acum şi asta înseamnă şi livrarea mai multor vaccinuri.
Nu există niciun praf magic, singurul praf magic este vaccinarea, dar problema este că nu este împrăştiat la fel în întreaga lume. Noi acţionăm împotriva noastră” , a mai spus medicul Mike Ryan.
(VEZI ȘI: NUMĂRUL INFECTĂRILOR CU TULPINA DELTA CREȘTE DE LA O ZI LA ALTA. 5 PERSOANE ȘI-AU PIERDUT VIAȚA)