Accident grav în Sibiu. Patru persoane și-au pierdut viața, vineri dimineață, după ce o mașină a intrat într-un TIR.
Potrivit ISU Sibiu, accidentul a avut loc vineri pe Calea Șurii Mici la intersecția cu DN7H. Din primele informații, șoferul mașinii nu ar fi acordat prioritate în trafic, a intrat într-un TIR și apoi a fost proiectat în alt autoturism.
În mașină cu șoferul se aflau încă trei persoane. Medicii ajunși la fața locului au încercat din răsputeri să le salveze viața. Din păcate, impactul a fost mult prea violent, iar cei trei pasageri și șoferul au murit. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili, cu exactitate, circumstanțele în care s-a produs accidentul.