Pepe și Yasmine Ody trăiesc o frumoasă poveste de iubire și totul pare mult mai serios decât ar fi crezut multă lume. Nu e vorba despre o relație tampon, ci de una adevărată care le aduce fericire în suflete. Acesta este și motivul pentru care, ca o adevărată familie, artistul alături de fiicele sale, dar și de actuala iubită au plecat în vacanță.
Pentru a le oferi o vacanță de neuitat, Pepe a decis să plece alături de fiicele sale și actuala iubită, Yasmnine Ody, la Paris, mai exact, la Disneyland. Cei patru se comportă deja ca o familie și par să se bucure la maximum de fiecare moment petrecut împreună.
Din câte se pare, Yasemine are o relație foarte bună cu Rosa și Maria, iar vacanța pe care o au în lumea desenelor animate, face ca aceasta să se închege și mai tare. Imaginile postate de Pepe pe rețelele de socializare, nu fac altceva decât să confirme faptul că noua iubită a fost acceptată de fiicele sale.
Personaje din lumea animației, baloane de săpun, râsete și multă iubire, așa se poate descrie vacanța pe care Pepe, Yasemin și fiicele artistului o petrec la Disneyland.
Pepe și Yasemin Ody au dus relația la un alt nivel. La puțin timp de când au recunoscut că formează un cuplu, cei doi au fost nași de botez, dar cu toate acestea, artistul nu este prea generos cu declarațiile pe care le face despre această relație.
”Nu vreau sa dau momentan nicio declarație pentru că suntem foarte la început. Dacă vorbesc acum, m-aș grăbi. Nu e niciun secret și nu ascund că aș fi cu Yasmine, mai ales că am pus acele filmulețe cu noi pe Instagram.
Dacă aș spune vorbi acum că am o relație, și peste două luni nu vom mai fi împreună… Înțelegeți de ce nu vreau să vorbesc”, a declarat Pepe, potrivit click.ro.
Sursă foto: instagram.com