România devine țara tuturor posibilităților! Însă, nu în sensul bun, așa cum ar trebui, ci în sensul negativ. Un bărbat din Iași a trecut prin pățania vieții lui, după ce s-a dus la un control de rutină la un cabinet oftalmologic de renume.
Potrivit presei locale, totul a început la finalul lunii iunie 2021, când Florin S., în vârstă de 62 de ani, a constatat că i-ar trebui o pereche nouă de ochelari, pentru a vedea bine. Astfel că s-a programat la o clinică oftalmologică, și-a făcut un control de specialitate și a plătit un avans de 500 de lei pentru ochelari. Însă, atunci când perechea de ochelari a fost gata, lucrurile nu au stat tocmai așa cum trebuie, Florin nefiind de calitatea lentilelor. Bărbatul a transmis clinicii că nu vede cu noile lentile, însă, nu s-a luat nicio măsură.
„Eu am comandat o pereche de ochelari pentru citit, dar și pentru distanță. Dar nu vedeam bine cu partea de jos a lentilei, pentru citit. Am semnalat acest lucru și am fost plimbat la cabinetul din cartierul Alexandru cel Bun, unde au pus din nou pe aparate. Tot nu vedeam cu lentilele noi! Mi-au spus apoi să vin în Tătărași, pe cheltuiala mea. Dacă mă chemau în Rădăuți, trebuia să mă duc?! O doamnă de acolo mi-a spus că poate își revine lentila!
Nu poți să dai 1.200 de lei și să-i pui pe raft! După ce am plecat de la ei, primesc un telefon prin care mi se propune să-mi dea două perechi de ochelari, una pentru citit și alta – pentru distanță. Am refuzat, pentru că nu merg cu două perechi de ochelari la mine. Mi-au mai spus că ei nu mai pot refolosi lentilele. Eu ce vină am?! Le-am vorbit frumos, în timp ce o doamnă s-a răstit la mine. Solicit returnarea avansului sau o pereche de ochelari fără defecte”, a precizat Florin, potrivit bzi.ro.
Potrivit presei locale, patronul clinicii în cauză a declarat: ”Nu a fost plimbat, era trimis acolo unde era optometristul. Putea să vină la sediul nostru central. Nu putem fi în 5 locuri în același timp! Sunt angajați care-și fac treaba, alții fac cât pot! Vom returna avansul, dacă trebuie”, a precizat afaceristul”.
Lamuriri suplimentare în această problemă a adus și optometristul care l-a consultat pe bărbatul care a rămas fără ochelari. ”Domnul a fost la consult. Dioptriile dumnealui nu s-au schimbat. Varianta de la lentilele progresive dorite de dumnealui este aceeași. I-a luat destul de mult să se hotărască. Soția l-a convins să comande o nouă pereche de ochelari. Când a venit să-i probeze, a spus că nu vede la lentila de jos. L-am chemat din nou și i-am propus să revedem dioptriile. Pe rama de probă se vede foarte bine. Fiind un produs personalizat, nu este foarte ușor să dăm banii înapoi. L-am invitat să se ducă la Protecția Consumatorilor.
Am încercat să-i explic pe românește. Într-adevăr, exista și posibilitatea să-i oferim două perechi de ochelari, în locul celei comandate, pentru că așa este oferta furnizorului. Dacă clientul nu se acomodează, poate apela la această variantă. În 9 ani ne-am format o paletă de clienți. Dacă ne apucăm să dăm toate avansurile, imaginați-vă unde am ajunge!”, a spus medicul.
Sursa foto: Facebook