Localnicii din Tulcea, Ilfov și Botoșani au intrat ieri în panică, după ce au văzut un fenomen bizar pe cer. Deși au crezut că este vorba despre o tornadă, explicația meteorologică este alta, deci nimeni nu are motive să fie speriat.
Cu toate acestea, explicația fenomenului apărut atât în Ilfov, cât și în Tulcea și Botoșani este alta.
Ceea ce s-a văzut ieri pe cer este un simplu nor pâlnie, care ar putea duce la formarea unei tornade numai dacă acesta ar lovi solul.
Norii-pâlnie sunt asociați cu furtunile și vânturile puternice, iar coloana de aer poate fi întâlnită foarte aproape de sol, la aproximativ 6 metri altitudine, notează glsa.ro. Fenomenul este considerat unul neobișnuit pentru zona de vest a țării, dar în ultimii anii, tot mai multe imagini din județele vestice cu nori-pâlnie au fost postate pe rețelele de socializare. Din fericire, așa-zisele tornade care s-au înregistrat ieri în cele 3 județe nu prezintă niciun motiv de îngrijorare pentru locuitori, întrucât norii pâlnie nu au atins solul.
Cele mai reci trei luni iunie au fost înregistrate în 1976, 1984 şi 1985. Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna iunie este cea mai bogată în precipitaţii dintre toate lunile anului.
Din datele înregistrate în perioada 1961-2020, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2020) din luna iunie sunt mai mici de 50 mm doar în jumătatea de est a Dobrogei. Acestea sunt cuprinse între 50 -75 mm în zonele joase din Banat, Crişana, Oltenia şi Muntenia, în sudul Moldovei, dar şi pe areale restrânse din vestul Maramureşului şi local în Transilvania.
Precipitaţiile medii multianuale se situează în intervalul 75 – 100 mm în zonele de deal şi podiş din Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat şi Crişana. În zonele subcarpatice şi cele montane joase precipitaţiile medii multianuale sunt cuprinse între 100 – 125 mm. În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali, Occidentali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 150 mm.
Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din iunie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 588,4 mm, la Bâlea-Lac, în anul 2011.
Potrivit sursei citate, sunt câţiva ani în care s-au înregistrat precipitaţii abundente în luna iunie, multe dintre valori fiind maxime absolute ale staţiilor. Cele mai ploioase trei luni iunie au fost înregistrate în anii: 1969, 2018, 1974.