Franța, principala favorită la câștogarea EURO 2020, a debutat cu dreptul la acest turenu final. „Les Bleus” au învins mai clar decât o arată scorul, 1-0, Germania la Munchen, în meciul de debut din Grupa F a turneului final EURO 2020.
Duelul ultimelor două campioane mondiale a fost decis de autogolul marcat de Mats Hummels (min. 20). La final, Didier Deschamps, selecţionerul Franţei, a lăudat prestaţia elevilor săi la debutul în „grupa morții”.
„Am făcut un meci mare, împotriva unui adversar foarte bun. Am întâlnit o echipă a Germaniei foarte bună, care ne-a făcut la rândul ei să suferim. Ei au avut mai mult mingea, însă noi am reuşit să fim mai eficienţi. Am marcat un gol şi puteam să ne putem la adăpost cu un al doilea gol, pentru a fi mai liniştiţi pe finalul meciului. Însă jucătorii mei au răspuns prezent, a fost un meci de un nivel foarte ridicat, a fost o luptă a titanilor, iar noi am răspuns aşa cum trebuie. A fost un meci dur, cu calitate şi talent. A fost primul nostru joc, dar putea fi o semifinală sau o finală. Evident, pentru noi aceste trei puncte reprezintă ceva important, însă nu sunt decisive. Suntem capabili să facem lucruri mai bune cu mingea, dar în ceea ce priveşte starea de spirit am demonstrat acea abilitate pe care am avut-o întotdeauna, să fim uniţi când trebuie să suferim”, a declarat Deschamps.
În celălalt meci al primei etape din această grupă, Portugalia s-a impus cu 3-0 în fieful Ungariei. Pe 19 iunie, în cea de-a doua rundă a Grupei F, Franța se va duela la Budapesta cu Ungaria în timp ce Germania va da piept la Munchen cu Portugalia.