Rareș Trufea are 17 ani, este din Vaslui și vrea premiul cel mare de la ”Românii au Talent” pentru ca mama lui, plecată la muncă în Italia, să revină, definitiv, acasă. A vorbit cu ea la telefon, înainte de finală, dar telefonul este, pentru Rares, o modalitate ”de a atenua suferința”.
Rareș cântă la pian și ”face ravagii”, după cum avea să spună, în debutul emisiunii, Andi Moisesacu. Băiatul de 17 ani cântă pentru mama lui, care a plecat la muncă în Italia special pentru ca lui viața să-i fie mai bună. ”Mama voia să nu duc lipsă de nimic. A plecat pentru mine. Și face asta și astăzi. Îmi lipsește. Convorbirea cu mama mea la telefon este pentru a atenua durerea pe care o am în suflet. O respect enorm. Dacă aș câștiga premiul cel mare, de 120.000 de euro, mi-aș dori ca mama să vină definitiv acasă. Să fie lângă mine”, a spus Rareș, plin de emoție. (CITEȘTE ȘI: ROMÂNII AU TALENT, FINALA 2021, LIVE VIDEO. CINE A CÂŞTIGAT MARELE PREMIU DE LA PRO TV?)
”Rareș, tu faci ravagii cu pianul ăsta”, i-a transmis Andi Moisescu. Iar Rareș avea să amintească, imediat, de un concert la Vaslui în care a fost copleșit de căldura publicului, de felul în care a fost primit. ”M-a primit lumea cu brațele deschise. Mi s-a scandat numele, am dat autografe. Când am trecut mai departe aici, îmi venea să mă tăvălesc de bucurie. Fac asta pentru că îmi dorec ca mama să fie mândră de mine”, a spus Rareș. (NU RATA: SMILEY A ADORMIT LA FINALA ”ROMÂNII AU TALENT”! PAVEL PARTOȘ: ”IAR SE CONCENTREAZĂ! AȘA E CÂND AI COPIL MIC ACASĂ!” VIDEO)
”Ești o adevărată bucurie. Ai energie pozitivă, fața îți luminează, ochii îți lucesc, îți doresc multă baftă. M-ai emoționat, ascultând convorbirea cu mama ta”, a spus Alexandra Dinu. Iar Andra a completat: ”Sunt mândră de tine. Sper să conteze asta în sufletul tău! Sper să fie apăsat butonul magic care te va duce în finală. Sper ca astăzi să fii pe podium. Să fii apoi în topurile muzicale, acolo îți este locul!”
Sursa foto: captura Pro TV, Românii au Talent