Pentru acest sfârșit de săptămână ne propunem să ne rotunjim veniturile la pariuri cu un „combo” în cota totală de 5.11. Vom investi în meciuri din Portugalia, Italia, Germania și România.
Prima selecție de pe Biletul Weekendului vine de la finala Cupei României dintre Astra Giurgiu – Universitatea Craiova. Oltenii pot salva acest sezon dacă vor câștiga acest trofeu în finala de la Ploiești meci în care pleacă cu prima șansă având în vedere că Astra este cu moralul la pământ după ce a retrogradat în liga secundă la mijlocul acestei săptămâni. Vom paria pe un interval de 1-3 goluri marcate în meci, selecție câștigătoare în „directele” din acest sezon regular: 2-0 pentru olteni în Bănie și 1-1 la Giurgiu.
Tot astăzi ne vom îndrepta atenția către disputa dintre Bremen și Gladbach. Werder este pe loc de baraj cu 31 de puncte cu unul mai puțin decât Bielfeld care este deasupra „zonei roșii” și cu un punct peste Koln, formație aflată pe locul 17, loc care duce direct în Zweite.
Cu alte cuvinte, pentru a-și păstra locul de baraj, Werder Bremen este condamnată la victorie în acest meci cu Borussia Monchengladbach. În încercarea de a produce un șoc la echipă și de a-și atinge obiectivul, Bremen a schimbat antrenorul înaintea ultimei etape, locul lui Florian Kohfeldt fiind luat de Thomas Schaaf. Evidențiem faptul că Bremen este fără victorie în ultimele 9 runde în care a bifat doar un singur punct, motiv pentru care și din acest punct de vedere misiunea astăzi se anunță a fi infernală.
Jocul de la Bremen are miză și pentru Monchengladbach. Aflată pe locul 8 cu 46 de puncte, Borussia mai speră la locul 7, care asigură prezența în Conference League, poziție ocupată de Union Berlin și de care o desparte înainte acestei ultime runde un singur punct și mai mult ca sigur că va veni decisă să plece cu toate cele trei puncte puse în joc. Ne așteptăm la un meci cu goluri de ambele părți și vom paria în consecință.
Ultimele două selecții de pe Biletul Weekendului vin din Italia și Portugalia de la partide care se dispută duminică. Juventus se va deplasa la Bologna într-un meci în care este condamnată la victorie pentru a spera la calificarea în Champions League. Vom investi pe 2-4 goluri, selecție câștigătoare în 9 din ultimele 10 „directe”.
În Portugalia avem finala Cupei, pentru trofeu urmând a lupta Braga și Benfica. Sunt toate premisele să asistăm la un meci spectaculos, cu goluri, mtoiv pentru care vom investi în selecția 2-5 goluri în meci.