Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de ploi torențiale, valabil din această după-amiază până vineri dimineață, pentru vestul țării și la munte. Totodată, în partea centrală a României va fi cod galben de instabilitate atmosferică.
Astfel, potrivit ANM, în Banat și Crișana, precum și în zona de munte vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40…50 l/mp și izolat 70 l/mp.
În același timp, la altitudini de peste 1700-1800 m, ploile vor determina topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 și 140 de centimetri.
Avertizarea este valabilă până vineri, la ora 11.00.
Potrivit meteorologilor, în Transilvania, Maramureș și zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și Moldovei, precum și în nordul Carpaților Orientali, temporar se vor semnala averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Temperaturile în Capitală scad brusc de la 23 de grade la o minimă de 9 grade Celsius, conform prognozei speciale emisă miercuri, ANM. Meteorologii anunță că până vineri vor fi înnorări, vânt și precipitații în Capitală.
Așadar, în intervalul miercuri ora 17.00 – joi ora 9.00, vremea va deveni instabilă în cursul serii și al nopții, când vor fi înnorări temporar accentuate, averse și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului va fi în scădere de la 22…23 de grade, până la o valoare minimă de 10…12 grade.
De joi, ora 9.00 până vineri, la ora 11.00, vremea va fi instabilă și se va răci și mai mult. Vor fi înnorări și va ploua moderat cantitativ. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade.