La începutul anului trecut George Burcea a intrat în atenția oamenilor legii, după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor psihoactive. În urma celor întâmplate, fostul partener al Andreei Bălan a fost trimis în judecată și așteaptă verdictul.
Pe numele lui George Burcea a fost deschis un dosar penal, iar la un an de când fapta a fost comisă procurorii au decis să îl trimită în judecată. Astfel, în urma faptelor comise George Burcea riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani. (CITEȘTE ȘI: GEORGE BURCEA O ACUZĂ PE ANDREEA BĂLAN CĂ SE „VICTIMIZEAZĂ”)
„La data de 21 februarie a.c.,în jurul orelor 10:00, polițiștii Serviciul Rutier Ilfov au oprit în trafic un bărbat, din Voluntari, care conducea un autoturism pe Bulevardul Eroilor din orașul Voluntari, județul Ilfov. Bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru consumul de substanțe psihoactive.
Persoana în cauză a fost transportată la o unitate spitalicească din București în vederea prelevării de mostre biologice de sânge și urină. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive”, au declarat reprezentanții IPJ Ilfov potrivit Antena Stars.
Imediat după ce incidentul a avut loc, George Burcea a ieșit în față pe rețelele de socializare și a recunoscut fapta. Mai mult, acesta a declarat că fosta sa parteneră a fost cea care a informat oamenii legii și i-a pus pe urmele sale.
Actorul a recunoscut fapta și a ținut să dezmintă acuzațiile Andreei Bălan, care spunea la vremea respectivă că acesta a avut probleme cu alcoolul și substanțele interzise, viciile fiind unul dintre motivele despărțirii. (VEZI ȘI: ANDREEA BĂLAN ȘI GEORGE BURCEA NU ȘI-AU ÎNCHEIAT SOCOTELILE. CARE ESTE ADEVĂRUL DESPRE DIVORȚUL CELOR DOI)
„Poliția Ilfov nu m-a filat mult timp așa cum s-a scris sau cum IPJ a dat comunicat, ci au fost informaţi de Andreea. Andreea ştia că eu am consumat substanţe. Şi-a însuşit telefonul meu de multe ori când eram în lumea viselor, apoi a început să întrebe în dreapta şi-n stânga. Faptul că eu am consumat o substanţă interzisă de lege nu văd de ce ar fi problema întregii țări.
Pe lângă asta, să ştiţi că mi-am luat „problema” cu banii munciţi de mine, nu de mama, Andreea sau din banii voştri. Am voie să fac ce vreau cu banii mei. Pe lângă acest aspect, în ultimii 5 ani nu ştiu dacă m-am îmbătat de 5 ori şi atunci a fost de ziua mea, din banii mei şi într-un loc sigur, nu în club, pe strada sau la volan, cum pretind anumite scursuri ale societăţii. Conform legii eu am greşit şi totodată mi-am şi asumat acest lucru, iar mai târziu voi plăti. Nu vă faceți griji, ştia Burcea că vine şi ziua plăţii”, a scris George Burcea pe contul său de Facebook, la vremea respectivă.
Sursa foto: Instagram