Povestea unei mame din Sighișoara, județul Mureș este șocantă. Tânăra a rămas cu o trauma după prima naștere. Ea spune că în travaliu și după nașterea copilului i-au fost adresate o serie de replici umilitoare.
„Am avut o sarcină destul de ușoară, puține grețuri, starea mea de sănătate era perfectă, a băiețelului meu la fel, însă era o mică problemă: eu am Rh-ul negativ, iar soțul, pozitiv. Au urmat analize peste analize, ecografii peste ecografii, dar am dus sarcina cu bine până la 40 de săptămâni fix.
Era într-o zi de marți dimineață când au început dureri din jumătate în jumătate de oră. Nu m-am panicat, aveam familia lângă mine, care m-a sfătuit și susținut. Totul a fost bine, durerile erau neregulate, până joi după amiaza la 12. Aveam dureri din 8 în 8 minute, așa că am decis să merg la spital cu bagajul pregătit (de foarte mult timp).
Ajung acolo, fiind în pandemie am intrat în cortul de triaj, iar doamna de acolo mi-a spus: Acum ți-ai găsit și tu? Voiam să merg să mănânc! Am tăcut, aveam dureri destul de mari. Mi-a făcut foaia și m-a dus înăuntru, acolo a venit doamna doctor, mi-a spus să mă schimb și să merg la etaj. Eu abia mă puteam mișca, dar m-am schimbat singură, cu infirmiera lângă mine, care m-a întrebat: „Ne grăbim și noi puțin?!” Din nou am tăcut.
Au trecut orele, aveam dureri imense, eram singură în sala de nașteri și m-am hotărât să mă ridic să mă plimb puțin pe lângă pat, pentru că suportam mult mai bine durerea în picioare decât întinsă. Văzându-mă, o doamnă doctor a venit și mi-a spus răspicat: Ori stai în pat, ori pleci naibii acasă! M-am așezat ca să nu fac probleme.
A venit să mă controleze, o acțiune super brutală și dureroasă, în urma căreia mi s-a rupt și apa, apoi au venit alte dureri mult mai mari și a urmat momentul! Eram pe masă, mi-a zis să împing, am împins, iar asistenta a spus: Are părul roșu, poate bărbatul tău e fericit, că am văzut că el e brunet, sigur vrei să iasă copilul la vedere?
În condițiile în care eu mai aveam puțin și leșinam pe masă, eram lipsită de putere … am încercat să împing în continuare, nu mai aveam forță și, în loc de încurajare, am primit un răspuns grav: Împingi sau îl trag eu de cap?
Când am auzit, de frică, am împins și minunea mea mică a ieșit. I-am auzit plânsul, eram atât de fericită, asta până să vad că o femeie mi l-a pus pe măsuța de examinare și l-a lovit la cap, că se uita la altă doamnă și povestea.
Din panică, i-am spus să fie atentă și mi s-a răspuns: „Dacă vrei să ieși cu el de aici, nu mai comenta!” În noaptea aceea nu mi l-au adus în salon, nu am putut să închid un ochi de îngrijorare.
Am uitat să menționez, eu trebuia să primesc o injecție în primele 24 de ore de la naștere, din cauza Rh-ului, pentru a mai putea avea copii sănătoși în viitor. Nu am primit-o, acum îmi e teamă de sănătatea viitorului copil, și din cauza tratamentului primit în maternitate, am decis că nu mai vreau un alt copil”.