Runda a cincea a play-out-ului Ligii 1 a fost una a oaspeților care au obținut patru victorii, un duel terminându-se nedecis.
Rezultatele obținute ieri de Poli Iași, FC Hermannstadt și Dinamo au încins și mai mult lupta la retrogradare, distanța dintre formațiile aflate în a doua parte a clasamentului reducându-se foarte mult. Cu excepția Chindiei, care s-a desprins în fruntea ierarhiei, celelalte formații tremură pentru locul care să le asigure prezența și la startul ediției viitoare a Ligii 1, diferența dintre locul 2 ocupat de FC Argeș și Viitorul, formație aflată pe locul 7, loc de baraj, fiind de doar șase lungimi. Or în condițiile în care din acest sezon mai sunt de disputat patru runde, ne putem aștepta la schimbări spectaculoase în clasament.
După cele cinci runde din play-out, lider este Chindia (33 pct.), pe doi fiind FC Argeș (28 pct.), locurile 3 și 4 clasându-se Gaz Metan și UTA, ambele cu câte 25 de puncte. La polul opus, Viitorul (22 pct.) și Dinamo (18 pct.) ocupă locurile 7 și 8, care asigură prezența la barajul pentru slavarea de la retrogradare, locurile 9 și 10 care duc în Liga a 2-a fiind ocupate de FC Hermannstadt (16pct.) și Poli Iași (14 pct.).
Rezutate etapa a 5-a play-out Liga 1
Gaz Metan Mediaş – FC Argeș 1-1
UTA – Chindia Târgovişte 0-1
Astra Giurgiu -Politehnica Iași 1-2
FC Voluntari – FC Hermannstadt 0-1
Viitorul – Dinamo Bucureşti 1-2
Clasamentul play-out-ului din Liga 1
1 Chindia Târgoviște 33 pct.*
2 FC Argeș 28
3 Gaz Metan 25*
4 UTA 25*
5 Astra 24
6 FC Voluntari 23
7 Viitorul 22*
8 Dinamo 21*
9 FC Hermannstadt 19
10 Poli Iași 17*
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte