Keo, fostul iubit al Andreei Bălan, se confruntă cu probleme grava de sănătate. Artistul a suferit o triplă intervenție chirurgicală și a fost internat în spital timp de o săptămână.
În urma unor investigații amănunțite, medicii au aflat că artistul are hernie și au decis să îi opereze de urgență. Dar se pare că problema era, de fapt, mult mai complicată.
Atunci când l-au deschis, medicii au descoperit că vedeta nu avea doar o simplă hernie, ci două hernii inghinale și una femurală.
Acum, pentru că se simte mult mai bine, iubitul lui Misty a oferit primele declarații despre momentele delicate prin care a trecut, cu puțin timp înainte de Paște.
„Într-adevăr am suferit o triplă intervenție chirurgicală, în urgență, la Spitalul Ponderas. Deși pentru mine a fost o cumpănă foarte mare, am avut șansa să îl cunosc pe domnul profesor Cătălin Copăescu care este un chirurg extraordinar, dar și un om extraordinar.
Fiind vorba despre o intervenție mai complexă… era nevoie de mai multe zile de recuperare sub supraveghere medicală, astfel că am fost internat o săptămână.
În plus, am avut șansa de a fi internat pe noua secție a spitalului… Chiar am rămas plăcut suprins să regăsesc și în România o calitate la cel mai înalt nivel internațional.”, a declarat Keo, potrivit Ciao.ro.
Mai mult, Keo a dezvăluit că acum este acasă și se simte bine alături de iubita și de fiica sa. „Sunt acasă, mă simt mai bine, având în vedere amploarea intervenției chirurgicale. Nu am vrut să alertez pe nimeni, mă recuperez și sper cât de curând să-mi reiau activitățile muzicale, să revin în studio. Cea mai mare bucurie a fost că m-am întors acasă la fetele mele (Misty și fetița lor, Arya – n.r.)”, a mai spus artistul.