Astra Giurgiu a terminat nedecis, scor 0-0, duelul susținut în runda 29 în deplasare la Mediaș cu Gaz Metan.
Cu toate că erau condamnați la victorie pentru a rămâne cu șanse reale la play-off, elevii lui Eugen Neagoe nu au putut trece de o formație care a fost superioară ratând cele mai mari ocazii ale meciului prin portughezul Ze Manuel (min. 34), care a şutat în bară, şi prin Vlad Morar (min. 39).
„Am zis că nu fac calcule la playoff. Am făcut un joc modest, dar până la urmă e bine că nu am pierdut. Le-am spus băieților că nu meritam să câștigam, sunt realist. Nu am pierdut acum calificarea în playoff. În campionat am pierdut doar 3 meciuri de când am venit. Toată lumea își dorea mai mult, și eu îmi doream, chiar dacă am pierdut mulți jucători și echipa era pe ultimul loc când am venit. Noi ne batem să ajungem în cupele europene, pe urmă vine Tașkent, Ararat și ne dă cu terenul în cap. E liniște la echipă, suntem pe un drum bun, situația financiară e aproape normală. Oamenii s-au achitat de promisiuni, noi suntem în semifinalele Cupei României, am făcut lucruri frumoase, dar meritam mai mult”, a declarat Eugen Neagoe, antrenorul principal al Astrei.
În urma acestei remize, Gaz Metan este pe locul 13 cu 30 de puncte în timp ce Astra se află pe locul 7 cu 37 de puncte, la patru puncte de Academica care a învins Poli Iași, scor 2-1 și la o lungime de FC Botoșani, moldovenii urmând a juca în această rundă pe teren propriu cu Viitorul.