Scandalul dintre Maria Dragomiroiu și Elena Merișoreanu a șocat pe mulți artiști de muzică populară. Una dintre persoanele care nu este de acord cu ceea ce se întâmplă între cele două artiste este Maria Cârneci, care-și dorește să le împace.
Cântăreața de muzică populară este de părere că acest scandal nu le face cinste niciuneia dintre artiste și este de părere că e nevoie ca lucrurile să fie clarificate.
”Ce pot să zic? Știi proverbul ăla? Țara arde și baba se piaptănă? Cam așa este și în situația asta. Eu zic că cel mai bine era să rezolve această problemă între patru ochi, la o cafea, ca fetele, nu să se ajungă aici. Așa era frumos! Eu sunt genul acela de artist care își laudă colegii, nu le dă în cap, așa sunt eu făcută”, a declarat Maria Cârneci potrivit playtech.ro.
În urmă cu ceva timp, Maria Dragomiroiu a afirmat în mod public că după 40 de ani de muncă, pensia sa este de doar 1.200 de lei. Declarația artistei nu a fost deloc pe placul colegei sale, Elena Merișoreanu, care a afirmat că nu are de ce să se plângă căci câștigă foarte bine de pe urma concertelor. De aici și până la un adevărat conflict nu a fost decât un pas, căci Maria Dragomiroiu a numit-o ”rea și invidioasă”, iar Elena Merișoreanu nu a mai putut să se abțină și a făcut mai multe dezvăluiri.
”Să îi fie rușine că a zis că sunt invidioasă pe familia ei. Eu de la 16 ani sunt angajată, am muncit și muncesc din zi în noapte. Eu am primit-o și în casa mea când a divorțat de primul soț. După care, ea a luat bărbatul unei altei femei cu care avea și copil. Am o căsătorie solidă, sunt cu același bărbat de când m-am măritat. Actualul soț al Mariei este impresar și este și normal să îi dea spectacole. Eu am muncit de mică, de când mă știu”, declara ieri, Elena Merișoreanu pentru sursa citată.