Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat printr-un comunicat pe site-ul său oficial, că sancţiunea primită de arbitrul Sebastian Colţescu din partea UEFA, în urma scandalului de la meciul din Champions League dintre PSG și Bașakșehir, şi anume suspendarea până la finalul sezonului, nu se aplică la nivel naţional.
UEFA a decis că Sebastian Colţescu şi Octavian Şovre au încălcat la acel meci „obligaţia de a se comporta într-o manieră adecvată”, însă nu se fac vinovaţi de rasism.
„Comisia de Etică şi Disciplină UEFA a lămurit situaţia lui Sebastian Colţescu, menţionând că sancţiunea arbitrului român se aplică doar în competiţiile UEFA. Luni, Comisia de Etică şi Disciplină UEFA a anunţat suspendarea lui Sebastian Colţescu de la îndeplinirea oricărei funcţii de arbitru până la sfârşitul sezonului 2020/21, adică până la 30 iunie 2021, fără a specifica dacă sancţiunea se aplică sau nu pe teritoriul României. Decizia a fost luată în urma incidentelor de la partida PSG – Istanbul Başakşehir, din Liga Campionilor, disputată în decembrie 2020. UEFA a confirmat oficial că suspendarea arbitrului român se aplică doar în competiţiile UEFA. Astfel, Sebastian Colţescu va avea dreptul de a arbitra în competiţiile interne”, se arată în comunicatul oficial al FRF.
Vă reamintim că arbitrul Sebastian Colţescu a fost acuzat de rasism la meciul din UCL dintre PSG și Başakşehir, de pe 8 decembrie, fiind suspendat de UEFA până la finalul sezonului, în timp ce Octavian Şovre, care a oficiat la aceaşi partidă, a primit un avertisment.