CFR Cluj s-a impus la limită pe „Ilie Oană” din Ploiești în fața celor de la Chindia Târgovişte cu scorul de 1-0 (0-0), în ultimul meci din etapa a 20-a a Ligii 1.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Adrian Păun (min. 52 – penalty), după un henţ în suprafața de pedeapsă al lui Andrei Piţian, fundașul central al târgoviștenilor recunoscând cu mult fair-play după meci că a atins balonul cu mâna, dar precizând că la faza respectivă a fost dezechilibrat în duelul cu Paulo Vinicius de acesta din urmă. Tot Pițian s-a aflat în centrul unei faze controversate petrecute în minutul 58, când a fost lovit cu cotul în față în careul ardelenilor de Ben Youssef, centralul Radu Petrescu refuzându-le însă târgoviștenilor lovitura de la 11 metri.
Rezultatul a pus capăt unei serii de opt meciuri consecutive fără înfrângere în Liga 1 pentru Chindia, serie care a cuprins trei victorii şi cinci egaluri, târgoviștenii rămânând însă pe locul 6 cu 28 de puncte. De partea cealaltă, fără eșec în Liga 1 sub comanda lui Edward Iordănescu, campioana CFR Cluj se află pe locul 2 cu 44 de puncte.
În urma rezultatelor înregistrate în această rundă, lider a rămas FCSB cu 45 de puncte, urmată de CFR Cluj cu 44 de puncte și Universitatea Craiova cu 37 de puncte. Sepsi, Academica și Chindia ocupă locurile 4, 5 și 6 care asigură prezența în play-off, cu 33, 30 respectiv 28 de puncte.
La polul opus, pe ultimele trei locuri se află FC Voluntari și FC Hermannstadt, ambele cu 17 puncte dar despărțite de golaveraj, clasamentul fiind închis de Poli Iași cu 15 puncte.