După ce între Ioana și Ilie Năstase a avut loc o ceartă soldată cu violență fizică, fiul acesteia intervine. Băiatul nu este de acord cu felul în care mama lui a fost tratată de fostul mare tenismen și îi atrage atenția acesteia.
Fiul Ioanei Năstase este șocat de comportamentul pe care Ilie Năstase l-a avut față de mama lui. Băiatul nu vrea să pună presiune pe Ioana, dar îi cere să cântărească foarte bine lucrurile, înainte de a lua o decizie.
„Nu vă pot dezvălui totul, dar, normal, Theodor, s-a arătat extrem de surprins de cele întâmplate. Mi-a cerut să chibzuiesc bine la ceea ce voi face, adaugând că nu doreşte să pună o presiune suplimentară pe umerii mei. Ca mamă, îmi doresc ca eu şi fiul meu să ne putem pune capul liniştiţi pe pernă şi adormi în pace, în casa noastră. Pe de altă parte, să ignor povestea dintre mine şi Ilie, e din nou foarte greu’, a spus Ioana Năstase, pentru playtech.ro.
După întreaga scenă care s-a petrecut între ea și fostul mare tenismen, Ioana a decis să plece la Constanța. Vrea să petreacă timp singură și să-și pună ordine în gânduri.
„Eu sunt la Constanța, am plecat imediat după scandal, am plecat cu ce aveam pe mine și nu m-am mai uitat înapoi. Vă puteți da seama cât de tare m-am speriat. Ilie nu mi-a dat niciun semn de viață, niciun sms, nimic. Nu, nu și-a cerut scuze. Desigur că nici eu nu l-am căutat, nu văd de ce aș face asta, nici prin cap nu-mi trece.
Nu m-am decis încă dacă voi divorța sau nu, aștept să mă liniștesc, ca să nu iau o decizie sub imperiul emoțiilor puternice. Sunt foarte tristă și afectată de cele întâmplate”, a declarat Ioana Năstase, pentru playsport.ro.
VEZI ȘI: ADRIANA BAHMUȚEANU, REPLICI ACIDE LA ADRESA LUI NICK RĂDOI: „E UN MOȘNEAG FRUSTRAT”