Este doliu în showbizul din Turcia, după ce o cunoscută dansatoare orientală de numai 30 de ani a fost găsită fără suflare, în propriul său apartament. În acest context, polițiștii au deschis un dosar de moarte suspectă, întrucât dansatoarea a fost găsită în cel mai bizar mod.
Kristina Novitskaya, o cunoscută dansatoare orientală avea numai 30 de ani și a fost găsită fără suflare în apartamentul său din Turcia, sâmbătă seară.
Familia și prietenii vedetei au intrat în panică atunci când au văzut că aceasta nu mai răspunde la telefon, așa că au alertat imediat autoritățile. Atunci când au ajuns la locuința ei, polițiștii au descoperit ceva macabru: Kristina Novitskaya a fost găsită moartă, cu mâinile legate la spate și cu o pungă de plastic pe cap.
Totul a fost cu atât mai ciudat cu cât ușa din față era încuiată cu cheia înăuntru, geamurile erau de asemenea fixate din interior și nu exista nici o urmă de agresiune pe corpul victimei. Din această cauză, s-a deschis dosar de moarte suspectă.
Imediat după ce au aflat cumplita veste că dansatoarea Kristina Novitskaya a fost găsită fără suflare, prietenii acesteia s-au declarat în stare de șoc.
„Era o persoană incredibil de amabilă, cu sufletul deschis, dulce, care nu avea să intre niciodată într-un conflict și îi ajuta mereu pe ceilalți”, a spus o prietenă din vremea studenției, citată de Daily Mail.
„Era destul de secretă în privința vieții sale private. Toți cei care au cunoscut-o pe Kristina sunt profund șocați. Nu credem că s-a sinucis”, a mai adăugat ea, referitor la ipoteza polițiștilor potrivit căreia dansatoarea orientală și-ar fi pus capăt zilelor.
„Este adevărat că nu a postat despre viața ei amoroasă pe rețelele de socializare, dar a fost întotdeauna atât de deschisă, atât de plină de viață și fericită” a mai fost unul dintre mesajele trimise de prietenii Kristinei.