Cu multe kilograme în minus – peste 10, potrivit declarațiilor sale, Oana Roman s-a filmat dezbrăcată în cada cu spumă noaptea trecută. În timp ce se relaxa, ea a dezvăluit un secret: revine pe micile ecrane. Fosta partneră a lui Marius Elisei nu a menționat cu ce pot de televiziune urmează să semneze contractul, însă, emisiunea va rula la TV de cel puțin trei ori pe săptămână.
În vârstă de 44 de ani, Oana Roman s-a filmat în Ajun de Crăciun într-un moment de răsfăț: complet goală într-o cadă cu spumă. Pe imagini, vedeta a scris următoarele gânduri: “Fericire, relaxare! Calm. Liniște”.
La scurt timp după acest gest curajos, considerat de unii dintre internauți, Oana Roman a anunțat că este în discuții cu șefii unui post de televiziune și că va face parte dintr-o emisiune, care va rula pe micile ecrane începând de luna viitoare.
“Și, cum stăteam eu liniștită la mine în cadă ca să mă pregătesc să mă relaxez, mi-am adus aminte că trebuie să vă anunț ceva! Sunt în discuții și în negocieri pentru ca, din ianuarie, să încep un proiect în televiziune. Nu este un proiect în care voi fi moderator, dar este un proiect în care voi filma foarte mult și mă veți vedea foarte des. Cred că săptămâna viitoare voi finaliza discuțiile și voi semna contractul. Așa că, avem foarte mari șanse să ne vedem din ianuarie pe televizor, cel puțin de trei ori pe săptămână. Și sunt foarte fericită că acest proiect a venit într-un moment în care chiar aveam nevoie de un proiect noi”, a declarat Oana Roman într-un mesaj video publicat pe Instagram Stories.
Tot azi-noapte, vedeta a mărturisit că fiica sa, Isabela, a mers să petreacă timp de calitate cu tatăl ei, Marius Elisei; astfel, fosta prezentatoare era acasă doar împreună cu mama ei care s-a confruntat recent cu probleme de sănătate.
Oana Roman şi Marius Elisei s-au căsătorit pe 15 iunie 2014. La nuntă a fost prezentă şi fiica lor. Şi asta pentru că fata fostului premier al ţării a devenit mamă pe 21 februarie 2014. Maria Isabela a venit pe lume la ora 11:00, prin cezariana şi a primit nota 10 la naştere. Ea a cântărit 2 kilograme şi 300 de grame.