Cristina Șișcanu le-a declarat război juraților de la „Bravo, ai stil!”. Concurenta a lansat o serie de acuzații grave care au surprins pe toată lumea. Aceasta a insinuat că Maurice Munteanu și Cătălin Botezatu au fost părtinitori și au avut anumite legături cu unele dintre concurente.
Cristina Șișcanu a lansat bomba în marea finală „Bravo, ai stil!”. Aceasta l-a acuzat pe Cătălin Botezatu că a primit foloase materiale sau de altă natură de la Andreea Tonciu pe parcursul sezonului. Juratul s-a arătat indignat de acuzațiile primite și a explicat de unde au pornit. (CITEȘTE ȘI: SCANDAL MONSTRUOS DUPĂ SEMIFINALA DE LA BRAVO, AI STIL! CRISTINA ȘIȘCANU, ATAC ACID LA ADRESA RALUCĂI BĂDULESCU ȘI A LUI CĂTĂLIN BOTEZATU: “FIECARE ȚINUTĂ PE CARE O POARTĂ E O MASCARADĂ”)
Cătălin Botezată a declarat că nu se poate discuta despre așa ceva și că acuzația este puerilă și nefondată. Acesta a mărturisit că, într-adevăr, s-a întâlnit la un moment dat cu Anamaria Prodan, nașa de cununie a Andreei Tonciu, și au vorbit despre ea, însă lucrurile s-au oprit aici.
După ce a terminat cu creatorul de modă, Cristina Șișcanu a luat-o în vizor și pe Raluca Bădulescu, care a spus despre ea că a ajuns până în finalul competiției doar din noroc și că nu ar avea vreun merit. Așa că soția lui Mădălin Ionescu a ținut să se apere.
„Norocul este al vostru că am participat în acest sezon”, a spus Cristina Șișcanu.
Tirul de acuzații nu s-a oprit aici, iar Cristina Șișcanu a avut ceva de spus și la adresa lui Maurice Munteanu. Aceasta l-a acuzat pe jurat că a stat în spatele ținutelor Alexandrei Ungureanu, concurenta care a pus mâna pe marele premiu. (VEZI ȘI: CRISTINA ȘIȘCANU, LUATĂ PESTE PICIOR DE FANI! A VRUT SĂ FIE SEXY, DAR A FOST „TAXATĂ” IMEDIAT DE CĂTRE INTERNAUȚI)
„Ați stat în spatele ținutelor purtate de Alexandra Ungureanu?”, l-a întrebat Cristina Șișcanu.
Juratul i-a răspuns imediat, scurt și la obiect, evitând să dea curs discuțiilor contradictorii.
„Evident că răspunsul este nu, Cristina Șișcanu.”, a răspuns Maurice Munteanu.