Mihai Bendeac și-a așternut experiențele dureroase, traumatizante, dar și cele plăcute pe hârtie și a decis să publice o carte autobiografică. Susținut de mama lui, actorul a rememorat întâmplările care l-au marcat.
După multe frământări, Mihai Bendeac a găsit curajul de a se deschide și a povesti cu ce s-a confruntat până la vârsta de 37 de ani. În cartea autobiografică intitulată „Jurnalul unui burlac: Conversații cu mama”, actorul povestește despre fricile pe care le are, dar și despre cum a învățat să le accepte.
” În momentul de faţă sunt un pic temător şi mi-ar plăcea să dau timpul oleacă înapoi ori să mai modific nişte lucruri, ori să nu o mai fac. De ce temător? Sunt temător pentru că nu m-am expus niciodată atât de mult şi fiind o fire anxioasă nu mi-e foarte confortabil gândul că o să merg pe stradă şi e posibil să mă întâlnesc cu oameni care mă cunosc atât de bine.”, a spus Bendeac, la Antena Stars.
Mihai Bendeac recunoaște că cea care l-a încurajat și l-a ajutat să scrie această carte este mama lui. Emilia Bendeac a fost cea care umplut un caiet cu toate amintirile pe care le avea despre Mihai și așa, l-a impulsionat să scoată o carte autobiografică. Actorul recunoaște că postura de scriitor nu este tocmai una confortabilă pentru el. Asta pentru că trebuie să se deschidă foarte mult și nu știe dacă este încă pregătit ca lumea să-l știe cu bune și cu rele. Și cum în parcursul oricărei persoane nu există doar momente frumoase, și în viața lui Bendeac au existat experiențe care și-au pus foarte mult amprenta.
„În mod evident, capitolul care m-a costat cel mai mult este capitolul care se referă la ceea ce astăzi numim bullying, a fost foarte greu, au fost vreo două zile în care am încercat să scriu treaba aia pentru că e o chestie pe care nu am mai revizitat-o la nivel de amănunt de atunci şi până acum. Mama mea ştia despre treaba asta, dar nici ea nu ştia la nivel de amănunt.
Mi-a fost foarte, foarte greu să scriu acest capitol şi a fost o experienţă traumatizantă, chiar şi acum, în momentul în care am scris acest capitol. Cred că pe parcursul lui am momente când devin extrem de violent şi de răzbunător vizavi de puştii care făceau treaba respectivă, colegii care făceau treaba respectivă. Crede-mă că mi-a fost de ajuns momentul în care am scris capitolul. Nu vreau să-l mai citesc.”, a mai spus Bendea, la Antena Stars.