DUREREA care i-a măcinat o viață pe CORNELIA și LUPU REDNIC: „Am zis că mă topesc atunci”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Trending » Marea Britanie impune, de la 1 ianuarie, noi restricții cetățenilor UE. Cât de afectați vor fi românii

Marea Britanie impune, de la 1 ianuarie, noi restricții cetățenilor UE. Cât de afectați vor fi românii

De: Marie Călin 08/12/2020 | 14:23
Marea Britanie impune, de la 1 ianuarie, noi restricții cetățenilor UE.  Cât de afectați vor fi românii

Începând din 1 ianuarie, turiștii, oamenii de afaceri și cei care vin să studieze în Marea Britanie, vor fi nevoiți să se adapteze noii realități a Brexitului.

Exact de începutul anului, britanicii vor fi consideraţi în Uniunea Europeană drept cetăţeni ai unei ţări terţe. Astfel, toți cei care au intrat liber în Marea Britanie timp de 45 de ani, nu vor mai beneficia de libertatea de circulaţie pentru a lucra, a studia sau a se retrage la pensie pe teritoriul UE şi al statelor asociate (Norvegia, Islanda, Elveţia), potrivit Agerpres.

La rândul său, Regatul Unit va trata UE ca pe majoritatea “non-britanicilor”, cu diferenţa că cei care justifică un statut de rezident în această ţară înainte de sfârşitul anului 2020 îşi vor păstra drepturile, în conformitate cu Acordul de retragere încheiat la finalul lui 2019. Este valabilă şi reciproca pentru cetăţenii britanici domiciliaţi în UE.

Citește și: Marea Britanie începe vaccinarea anti-COVID-19. Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Filip se vor vaccina și ei

Cum se va schimba turismul

Chiar dacă cele două părţi s-au înţeles în principiu asupra unei exceptări reciproce a obligativităţii vizelor, Turiştii britanici vor trebui să se doteze cu multă răbdare pentru demersurile de intrare pe teritoriul UE.

Ei ar putea să fie obligaţi să arate că dispun de o asigurare, de resurse suficiente sau de un bilet de întoarcere în Regatul Unit. Sejurul lor în UE va fi limitat la cel mult 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

Ce se întâmplă cu cei care vor să intre în țară

Referitor europeni, aceştia vor putea intra pe teritoriul britanic doar pe baza cărţii de identitate până în octombrie 2021, dată de la care va fi necesar un paşaport, pentru sejururi de cel mult şase luni. Vor exista însă şi excepţii. Anumite categorii de însoţitori ai unui cetăţean al UE vor avea nevoie de viză.

Cetăţenii irlandezi şi cei britanici vor continua să beneficieze de libertatea totală de circulaţie în virtutea unui acord bilateral.

Efecturarea călătoriilor de afaceri

Subiectul controalelor la frontieră în cazul călătoriilor de afaceri se află printre problemele încă nerezolvate între europeni şi britanici.

Pentru o misiune sau un serviciu remunerat, ar putea fi necesare o viză sau un permis de muncă, în funcţie de legislaţia în vigoare în ţara membră a UE vizată.

De partea britanică, europenii ar putea fi trataţi ca toţi cetăţenii ţărilor aşa-numite favorizate, adică să aibă nevoie de un permis pentru a lucra, dar nu şi pentru a asista la o reuniune.

În acelaşi spirit, cetăţenii UE care vor beneficia de o ofertă de muncă în Regatul Unit vor trebui să demonstreze cunoaşterea limbii engleze, cu un nivel al salariului fixat prin lege.

Efectuarea studiilor pe teritoriul britanic

Tot de la începutul lui ianuarie, studenţii europeni vor avea nevoie de o viză pentru orice sejur universitar mai mare de 180 de zile în Regatul Unit. De asemenea, ei vor trebui să plătească taxe de şcolarizare mai ridicate – de până la patru ori mai mari la medicină sau pentru anumite diplome universitare prestigioase.

Potrivit unui studiu al parlamentului britanic, în anul universitar 2018-2019 în Regatul Unit învăţau 143.000 de studenţi din Uniune. În 2015, studenţii străini au injectat 25,8 miliarde lire sterline (29 miliarde euro) în economia Regatului Unit, considerat a doua destinaţie universitară preferată din lume, după SUA.

Ca urmare a Brexitului, studenţii britanici nu vor mai avea dreptul la Erasmus, program care a permis milioanelor de tineri din Regatul Unit să treacă frontierele pentru a studia într-o altă ţară europeană.

Ce faci dacă vrei să emigrezi

Situaţia va fi total diferită pentru cei care doresc să emigreze după 1 ianuarie. De exemplu, britanicii care vor dori să se stabilească în Franţa, Spania sau Germania (destinaţiile lor favorite pentru a lucra sau a se retrage la pensie) vor trebui să facă faţă aceloraşi constrângeri ca şi ceilalţi cetăţeni ai ţărilor terţe, fie că este vorba despre asigurare medicală, condiţii de venit sau cerinţe lingvistice.

De partea sa, Regatul Unit va instaura un sistem pe puncte începând din 2021 care va face mai dificilă stabilirea cetăţenilor europeni în această ţară; vor fi luate în calcul vârsta, cunoaşterea limbii engleze şi situaţia resurselor financiare.

Nu rata: O mamă din Marea Britanie a fost păcălită de fiica ei cu un truc genial. Copila de 13 ani are abilitățile unui antreprenor de succes

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe...
FOTO. Cristi Borcea, pe lista de cuceriri a lui Laurette! „Se supără soția lui”
FOTO. Cristi Borcea, pe lista de cuceriri a lui Laurette! „Se supără soția lui”
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești job după finalizarea studiilor: „Cu mâna pe inimă”
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești job după finalizarea...
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa...
Comuna din România unde nu s-a mai născut niciun copil în ultimii 12 ani: Satele care o alcătuiesc au o poveste inedită
Comuna din România unde nu s-a mai născut niciun copil în ultimii 12 ani: Satele...
VIDEO Prima apariție a lui Klaus Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte
VIDEO Prima apariție a lui Klaus Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte
O nouă metodă de fraudă pe Whatsapp. Escrocii preiau contul celui înșelat pentru a păcăli alți utilizatori
O nouă metodă de fraudă pe Whatsapp. Escrocii preiau contul celui înșelat pentru a păcăli...
2025: Permis auto anulat pe motiv medical. Cum poți reclama un șofer care nu ar trebui să conducă?
2025: Permis auto anulat pe motiv medical. Cum poți reclama un șofer care nu ar...
Lovitură pentru pensionarii cu venituri mici din România! De ce sunt nevoiți să plătească 300 de lei în plus lunar
Lovitură pentru pensionarii cu venituri mici din România! De ce sunt nevoiți să plătească 300...
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții,...
VIDEO Culiță Sterp, despre anii în care tatăl său a stat la închisoare. Ce își mai amintește artistul de la acea vârstă. „M-a afectat destul de mult. Asta a fost viața noastră atunci.”
VIDEO Culiță Sterp, despre anii în care tatăl său a stat la închisoare. Ce își...
Victor Dorobanțu, roman care joacă în “Wednesday
Victor Dorobanțu, roman care joacă în “Wednesday", vorbește în premieră despre iubita sa: “M-a abordat...
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii....
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Parkside pentru mașina ta: Ce găsești la Lidl sub 220 lei
Parkside pentru mașina ta: Ce găsești la Lidl sub 220 lei
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină...
Cartierul din București în care trăiau hoți, tâlhari și unii dintre cei mai periculoși infractori. A fost scrisă și o carte fără egal despre această zonă
Cartierul din București în care trăiau hoți, tâlhari și unii dintre cei mai periculoși infractori....
A fost una dintre străzile vedetă ale Bucureștiului. Era printre cele mai populare artere comerciale din oraș. Aici veneau să cumpere și oamenii fără bani
A fost una dintre străzile vedetă ale Bucureștiului. Era printre cele mai populare artere comerciale...
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut...
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
JD Vance şi Elon Musk provoacă tensiuni în Germania prin apărarea extremei drepte
JD Vance şi Elon Musk provoacă tensiuni în Germania prin apărarea extremei drepte
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Răzbunare în cuplu. Mihaela Rădulescu, pedepsită dur
Răzbunare în cuplu. Mihaela Rădulescu, pedepsită dur
Ninge în martie în București? Meteorologii ACCUWEATHER au modificat radical prognoza pentru luna viitoare
Ninge în martie în București? Meteorologii ACCUWEATHER au modificat radical prognoza pentru luna viitoare
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a...
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon...
Alexandru Papadopol spune
Alexandru Papadopol spune "DA" chiar de Ziua Îndrăgostiților. Primele imagini de la cununia civilă: "Ce...
Cuvântul lung din limba română care are același sens, indiferent de unde îl citești. Îl folosești destul de des, dar nu ți-ai dat seama de acest lucru
Cuvântul lung din limba română care are același sens, indiferent de unde îl citești. Îl...
Cum se face, de fapt, poprirea în cazul salariaților cu datorii. Nimeni nu are voie să-ți oprească mai mult din venituri
Cum se face, de fapt, poprirea în cazul salariaților cu datorii. Nimeni nu are voie...
Împăcarea anului în România. Mihai Bendeac ar putea reveni la Antena 1. Actorul a trecut peste scandalul din trecut
Împăcarea anului în România. Mihai Bendeac ar putea reveni la Antena 1. Actorul a trecut...
×