METRO încurajează oamenii, prin lansarea campaniei globale ”Uită de gătit” (,,Give Your Kitchen A Break”), să comande, de Crăciun, de la restaurantul preferat. Aceștia sunt invitați să renunțe la pregătirea unui meniu de sărbători și astfel să ia o pauză de la rutina de zi cu zi, în contextul actual care impune izolarea și păstrarea distanței sociale.
După un an lung, solicitant și stresant, comandarea unui meniu special de Crăciun nu numai că va face viața oamenilor mai ușoară, dar, la fel de important, va sprijini industria industria HoReCa, grav afectată de pandemie.
În contextul măsurilor luate de autorități, dar și a incertitudinii consumatorilor, prognoza următoarelor luni pentru peisajul afacerilor independente nu arată foarte promițător. Sectorul va înregistra, potrivit estimărilor Federației Industriei Hoteliere din România, pierderi de trei miliarde de euro, iar aproximativ 100.000 de angajați din industrie își vor pierde locul de muncă până la finalul anului. Prin urmare, prin această inițiativă, METRO dorește să își sprijine partenerii din industria HoReCa.
„Anul acesta a adus multe încercări la nivelul mediului de afaceri, printre care și incertitudine, dar și noi reguli de interacțiune în societate și multe alte noi provocări. În acest context global, METRO și-a propus ca pentru finalul de an să vină cu o campanie curajoasă care aduce emoție în sufletele consumatorilor, dar și speranță pentru afacerile independente. Este o campanie care arată adevărul vieții de zi cu zi, cu copii, lucru de acasă, mâncare arsă pe aragaz și umor al acestor situații inedite cu care ne confruntăm cu toții de luni bune.
Campania de sărbători „Uită de Gătit” este un apel la solidaritate, pentru ca alături de consumatori să susținem restaurantele care se luptă acum pentru supraviețuire. Cu cât mai mulți oameni aleg să comande un meniu festiv de la acestea și se bucură de mai mult timp alături de cei dragi, cu atât afacerile independente vor căpăta mai multă speranță în ceea ce privește vânzările și revenirea la normal” a declarat Marina Zara, Head of Marketing METRO Cash&Carry România.
Campania are la bază un videoclip plin de emoție, care evidențiază provocările care au apărut în ultimul an și restricțiile actuale ale vieții sociale. Campania va fi lansată în 18 țări prin intermediul diverselor canale media, TV, radio și digital.
Prin cadrele sale impresionante, spotul de 79 de secunde descrie experiențele recente ale unei familii. Povestea ei arată situația actuală a multora: în carantină, viața fiecărui membru al familiei se concentrează într-un singur loc, acasă: școala de acasă, munca de acasă, gătitul acasă și orice alte activități individuale realizate de către membrii familiei se petrec în interiorul casei.
Stilul de viață modern presupune să fim tot timpul activi, să jonglăm cu o multitudine de sarcini și atunci pierdem din energia de a ne bucura de momentele frumoase de sărbători (mâncarea bună, pregătirile pentru sezonul festiv și timpul petrecut împreună). De aici reiese și îndemnul întregii campanii: Ia o pauză din bucătărie, acordă-ți ție și familiei tale timp, relaxează-te și comandă mâncare de la restaurantul tău preferat.
Campania globală ,,Uitadegatit” (”Give Your Kitchen A Break”), lansată oficial pe 17 noiembrie, se va derula concomitent în cele 18 țări în care este prezent lanțul de magazine METRO.
#GiveYourKitchenABreak #Uitadegatit #SustinemAfacerileIndependente
METRO este liderul comerţului cu ridicata la scară mondială, cu sortimente alimentare si non-alimentare, specializată în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor si restaurantelor (HoReCa), precum și ale comercianților independenți. În întreaga lume, METRO are aproximativ 16 milioane de clienți care pot alege să facă cumpărături într-unul dintre magazinele de format mare, să comande online și să ridice produsele din magazin sau să le fie livrate.
De asemenea, METRO susține competitivitatea antreprenorilor și a afacerilor proprii prin soluții digitale și contribuie astfel la diversitatea culturală în sectorul comerțului cu amănuntul și al industriei hoteliere. Sustenabilitatea este un pilon esențial al activității METRO, compania fiind lider la nivel european la capitolul durabilitate, conform Indicelui Sustenabilității Dow Jones.
Compania operează în 34 de țări și are peste 100.000 de angajați în întreaga lume. În exercițiul financiar 2018/19, METRO a generat vânzări de 27.1 miliarde EUR. În octombrie 2019, METRO AG a semnat un acord de vânzare a pachetului majoritar de acțiuni al METRO China. În septembrie 2018, METRO a inițiat procesul de cesionare a Real, lanțul de vânzare cu amănuntul de produse alimentare, cu cei 34.000 de angajați ai săi.
Pentru mai multe informații, vizitați www.metroag.de