Imaginile sunt cât se poate de elocvente, șoferul pleacă în trombă, după ce parcare neregulamentar, și îl lovește pe un polițist, care cade în mijlocul străzii. Totul s-a petrecut chiar în apropiere de Gara de Nord.
Anunțul a fost făcut de Sindicatul Europol, sâmbătă, pe Facebook, unde a fost pusă și filmarea în care se vede toată acțiunea. Șoferul a fost prins la scurt timp, condus la Poliție, apoi eliberat. S-a deschis, însă, o anchetă. „Poliţist lovit violent de un şofer. Un autoturism staţionat neregulamentar în zona Garii de Nord din Bucureşti, pe modul ‘avarii’, a fost atenţionat de un poliţist să se pună în mişcare. Şoferul nu a ‘suportat’ critica şi a devenit agresiv în exprimare. Iar în momentul în care poliţistul a coborât din autospecială, pentru a-l legitima şi a lua măsurile legale, şoferul a demarat în trombă lovindu-l violent pe colegul nostru”, a semnalat Europol. (CITEȘTE ȘI: GABRIEL, UN POLIȚIST DIN ARGEȘ, DEVENIT EROU! A REZOLVAT CAZUL CUTREMURĂTOR AL UNEI COPILE: “CUVINTELE EI L-AU CUTREMURAT. A SUFERIT ÎN TĂCERE)
Potrivit sursei citate, şoferul a fost prins la cinci străzi distanţă de locul faptei. Încadrarea juridică a acestei fapte poate fi „tentativă de omor”. ”Autorul a fost trimis acasă, se pare că pentru procuror nu e nicio problemă că l-a lovit pe polițist. Colegul este în drum spre INML pentru eliberarea unui certificat medico-legal, pe care-l va plăti tot el. Instituției nu îi pasă!”, a scris Europol pe pagina de Facebook.
”Individul care a dat cu autoturismul peste polițist este beizadeaua unei persoane din Secretariatul General al Guvernului. Încep să fie date telefoane și se fac presiuni pentru a-l scoate vinovat pe polițist. Nu vom tolera așa ceva! Aviz amatorilor!”, a continuat Europol pe aceeași pagină.