Actrița Draga Olteanu Matei, în vârstă de 87 de ani, a ajuns vineri la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași! Starea ei este foarte gravă! Deși coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a anunțat că marea actriță este conştientă şi comunică destul de bine cu medicii.
Draga Olteanu Matei se află internată la Terapie Intensivă. „Doamna a ajuns transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ din cauza unei hemoragii digestive superioare. A fost evaluată în urgenţă, s-a făcut transfuzie de sânge. E vorba despre o hemoragie importantă. Este internată în acest moment în ATI. Este conştientă, comunică cu echipa medicală. S-au început manevrele diagnostice şi terapeutice. Starea doamnei este stabilă după primele manevre terapeutice, în primul rând după transfuzia de sânge, reumplerea volemică şi toate celelalte tratamente care s-au făcut în urgenţă şi se continuă în ATI”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.
Marea actriță a povestit, într-un interviu la ”Pulsul zilei”, de la TVR, cum a ajuns la Piatra Neamț după ce a pierdut casa din București. „În București stăteam într-o casă cu chirie, pe care a demolat-o Ceauşescu şi, până ne-au dat alta, am stat la hotel nu ştiu câte luni. Ne-a costat o avere, toată leafa noastră mergea pe chiria de la hotel. Ne-au dat apoi altă casă, tot într-un imobil naţionalizat şi tot cu chirie”, a povestit Draga Olteanu Matei. „Nu aveam de gând să cumpărăm casa, dar în anul 1995 s-a dat Legea 112 şi lumea spunea că e bine să o cumpărăm. Ni s-a spus că o va lua altcineva şi ne va da afară din casă. Şi atunci am cumpărat-o cu vreo 21 de milioane de lei. Apoi ne-am pomenit cu un fost locatar, care pretindea că e casa lui. Am găsit o avocată, prietenă de familie, care a ştiut să ne escrocheze îngrozitor, a făcut un gest oribil şi asta a coincis şi cu ieşirea soţului meu la pensie. Atunci am hotărât să plecăm definitiv la Piatra Neamţ”, a completat actrița. (CITEȘTE ȘI: DRAGA OLTEANU MATEI ÎN COMĂ LA SPITALUL DIN IAȘI. CE SPUN MEDICII DESPRE STAREA ACTRIȚEI)
Marea actriță, născută pe 24 octombrie 1933 la București, a jucat pe scena Teatrului Național București, în numeroase filme și la televiziune. Draga Olteanu Matei are un palmares bogat, jucând în 90 de filme și în peste 50 de piese de teatru! Are peste 100 de roluri în televiziune. Actrița Draga Olteanu Matei a fost decorată la 30 mai 2002 cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.